Citește și: Curtea Constituţională a decis: Controlul judiciar, NECONSTITUŢIONAL
Pe lângă cei doi, în libertate sub control judiciar vor mai fi cercetați ginerele lui Moloț, Roberto Patrik Venter, viceprimarul comunei Vorta, Pup Emanoil Milică, și omul de afaceri Vasile Axinte, și ei reținuți miercuri seara de procurorii DNA.
Tribunalul Alba a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pe numele celor cinci inculpați.
Acuzațiile aduse de anchetatori
Mircea Moloț este acuzat de procurorii DNA de fapte de corupție. Anchetatorii susțin că, începând din 2010, acesta a creat și pus în funcțiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăți care nu îndeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnică și/sau profesională, economico-financiară, precum și experiența similară, scrie Agerpres.
Aceste firme ar fi fost controlate de către persoane din cercul său relațional, respectiv ginerele său, Robertto Venter Patrick, și alte persoane interpuse devenite formal reprezentanți ai acestor societăți.
Șeful CJ Hunedoara este acuzat de trafic de influență, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării (două infracțiuni), conflict de interese și deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat.
În ceea ce îl privește pe vicepreședintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (patru acte materiale) și spălare de bani, în forma instigării.
Ginerele lui Mircea Moloț, Robertto Patrick Venter, administrator al SC Vivanty Industries SRL Șoimuș, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de complicitate la luare de mită, în formă continuată (21 acte materiale), complicitate la luare de mită, în formă continuată, (trei acte materiale), spălare de bani (două infracțiuni) și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Viceprimarul comunei Vorta, Emanoil Milică Pup, administrator al SC Trans Construct Import Export SRL, este acuzat cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale) și spălare de bani, în forma complicității (două infracțiuni).
Administrator al SC Viva Construct SRL și SC Euro Cons Expert SRL, Vasile Axinte este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de cumpărare de influență în formă continuată (două acte materiale), dare de mită în formă continuată (21 acte materiale ), dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă, (21 acte materiale) și complicitate la spălare de bani.
Vezi și: Descoperire incredibilă! Ce s-a găsit în casa lui Moloț - Surse
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm