Mircea Lucescu: Îmi doresc ca Steaua să nu câştige campionatul
Abia reintegrat în programul de pregărire al echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat marţi, la finalul partidei amicale cu Rapid, scor 1-1, că îşi doreşte ca Steaua să nu câştige titlul, dar aceasta să ajungă în finala Ligii Europa, ce se va disputa pe Arena Naţională în luna mai.
"Eu îmi doresc un singur lucru, Steaua să nu câştige campionatul, dar să joace finala Ligii Europa. Şi, după cum am văzut-o cu Kuban, poate să facă asta. Eu o văd favorită cu Twente, cu publicul pe care îl are. Pe Steaua o văd favorită în dubla cu Twente, dar să facă tot posibilul să ajungă în finala de la Bucureşti. E o competiţie care a avantajat echipele din estul Europei, dar acum şi cele din Vest au început să fie interesate", a spus Lucescu la Digi Sport.
Pe de altă parte, Mircea Lucescu s-a arătat mulţumit de antrenamentul din meciul cu Rapid. "Toată lumea e mulţumită. Am vrut să-i văd pe toţi jucătorii la muncă, urmând ca în următorul meci să pun în teren prima echipă cu care voi începe returul. A fost un antrenament foarte bun, în care Rapid a arătat o organizare defensivă excelentă. Ne-a pus şi ceva probleme în atac. Rapid este o echipă foarte disciplinată tactic, greu de bătut. Dacă ar acorda mai multă atenţie contraatacului, poate fi extrem de periculoasă", a adăugat Lucescu.
FC Rapid şi Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, au remizat, marţi, scor 1-1 (1-1), într-o partidă amicală disputată în stagiul de pregătire din Antalya, golul formaţiei bucureştene fiind reuşit de Grigorie, în minutul 8.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News