Data publicării:

Mircea Lucescu, desemnat antrenorul anului în Ucraina

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursă foto: Facebook FC Dynamo Kyiv
Sursă foto: Facebook FC Dynamo Kyiv

Mircea Lucescu a fost desemnat antrenorul anului în Ucraina.

Alegeri prezidentiale 2024

Tehnicianul echipei Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a fost desemnat antrenorul anului în Ucraina.

Distincţia i-a fost acordată de Asociaţia Antrenorilor din Ucraina, pe baza a cinci criterii, care au vizat rezultatele înregistrate (punctaj 4,7 din 5), dificultăţi în îndeplinirea atribuţiilor (4,3), abilitatea de a lucra cu jucătorii (4,3), tactica şi schimbările efectuate la meciuri (4,7), progresul în evoluţie şi rezultate (4,5).

Cu 4,5 medie generală, Mircea Lucescu i-a devasat pe Victor Skripnik (Zoria Lugansk), 4,34 de puncte, şi Igor Iovicevici (Dnipro-1), cu 4,3 puncte.

Lucescu nu a fost depăşit la niciunul dintre criteriile de mai sus.

Antrenorii care au condus rivala Şahtior Doneţk în anul 2021, Luis Castro (până în vară) şi Roberto de Zerbi, s-au clasat pe locurile 4 şi 5, cu 4,22 puncte, respectiv 4,2 puncte.

În acest an, Dinamo Kiev a câştigat campionatul şi Cupa Ucrainei. În sezonul aflat în desfăşurare, echipa antrenată de Mircea Lucescu ocupă locul 2, cu 45 de puncte în 18 etape, după Şahtior Donţek, formaţia pregătită de De Zerbi, care a acumulat 47 de puncte, potrivit Bucpress.

Mircea Lucescu, operat de urgență în Ucraina. Intervenția a reușit

 

În vară, Mircea Lucescu, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgență în Ucraina. Inițial, s-a spus că antrenorul a mers la analize după ce s-a simțit rău, răcit fiind din cauza aerului condiționat. Secundul său, Emil Caras, a spus la conferinţa de presă că jucătorii de la Dinamo Kiev sunt îngrijoraţi de starea antrenorului.

Temerile fotbaliștilor au fost îndreptăţite pentru că după controlul amănunţit făcut la Kiev, antrenorul român a suferit o intervenţie chirurgicală.

„Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţioneză în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală. Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva. Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper„, a explicat Caras la o conferinţa de presă (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel