Mircea Lucescu, ceartă cu Pep Guardiola la un meci de Liga Campionilor. "Am vrut să îmi dau demisia"
Legendarul antrenor Mircea Lucescu a dezvăluit că a fost la un pas să demisioneze de la Şahtior Doneţk după o ceartă cu rivalul Pep Guardiola, la acea vreme antrenorul Barcelonei.
Conflictul a avut loc în sezonul 2008-2009, când Şahtior şi Barcelona se înfruntau în grupele Ligii Campionilor.
"La meciul cu Barcelona eram supărat pe faptul că jucătorii Barcelonei nu au dat mingea în afara terenului. După meci am avut o discuţie foarte tare cu Guardiola, au fost lipsiţi de fair-play. În momentul acela, la conferinţa de presă, eu eram pregătit să îmi dau demisia.
Dar mi-a transmis preşedintele să nu cumva să fac acest lucru. Am avut discuţii şi cu jucătorii, la care a participat şi Rinat Ahmetov. Preşedintele a venit la echipă şi le-a spus că rămân până la finalul turului campionatului şi după aceea se va lua o hotărâre", a declarat Mircea Lucescu pentru televiziunea 1+1 din Ucraina, preluat de Eurosport, conform digisport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News