Mircea Geoană: Voi notifica RA-APPS că sunt în curs de mutare
Mircea Geoană a anunţat, joi, că va notifica RA-APPS despre faptul că este în curs de mutare şi că va renunţa la contractul cu regia.
„RA-APPS are 700 de locuinţe pe care le închiriază la preţul pieţei. Eu sunt unul din cei 700 de chiriaşi al RA-APPS care plătesc preţul pieţei, un preţ foarte mare. Nu există în acest moment un interes al meu pentru a continua să stau aici. Voi notifica în aceste zile RA-APPS cu privire la faptul că sunt în curs de mutare şi voi renunţa la acest contract", a spus Geoană.
El le-a transmis celor care au pus presiune, inclusiv prin mijloace mediatice, referitor la tema casei în care stă, că sunt "penibili".
Citește și: Mircea Geoana, reacție la informația referitoare la evacuarea din vila RAAPPS
„Celor care înceară de o manieră penibilă să pună presiune prin orice mod, inclusiv prin mijloace mediatice, pe un rival politic, le spun că sunt absolut penibili şi să nu se mai agite - voi fi în altă casă şi casa revine RA-APPS. Sper să găsească un chiriaş care să plătească chiria pieţei, aşa cum o plăteam eu. Este o chirie mare, peste 3.000 de euro", a spus senatorul Mircea Geoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News