Data actualizării:
Data publicării:

Mircea Geoană: România, productivitate catastrofală

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Mircea Geoană a declarat că ţara noastră stă foarte prost în ceea ce priveşte nivelul de urbanizare şi de productivitate, fapt care ne va prinde nepregătiţi pentru revoluţia industrială 4.0. Conform datelor furnizate, 12 oraşe produc 78% din PIB-ul României, cu 22% din populaţie.

Teama pe care eu o am este că România, şi urbanul mare, şi urbanul mic, mai ales ruralul, ne va prinde complet nepregătiţi pentru această fantastică probă de supravieţuire şi adaptabilitate pe care întreaga umanitate o va avea de parcurs. (...) Există probleme cu privire la nivelul extrem de redus de urbanizare a României. Noi cum putem să credem că vom putea concura în revoluţia industrială 4.0 cu 49% din populaţia României încă la ţară? Primele 12 oraşe ale României produc astăzi 78% din PIB-ul României, cu 22% din populaţie. Restul de 78% din populaţie produce restul de 22% din PIB, a spus Mircea Geoană.

Geoană a adăugat că aceste cifre indică o productivitate catastrofală pentru majoritatea populaţiei din România. Mircea Geoană a mai spus că, pe de altă parte, România investeşte puţin şi în cercetare-dezvoltare.

Suntem probabil ţara care investeşte cel mai puţin în cercetare-dezvoltare din întreaga Europă, suntem undeva la 0,4% din PIB investiţii publice în cercetare-dezvoltare, iar sectorul privat este neîncurajat şi nestimulat să facă acest lucru, a subliniat Geoană, care este preşedintele Institutului Aspen România, notează Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel