Mircea Geoană îl dă în judecată pe Eugen Nicolicea
Senatorul Mircea Geoană a anunțat, sâmbătă, că îl va da în judecată pe ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, pe care îl acuză de calomnie. Deputatul UNPR, Eugen Nicolicea, afirmase cu o seară înainte că Mircea Geoană a încasat 40.000 de euro pentru ca el să fie exclus din PSD, în 2008.
În replică, Mircea Geoană spune că afirmația deputatului UNPR este cea mai mare invenție și minciună pe care a auzit-o vreodată, precizând că luni îl va acționa pe acesta în instanță.
Vezi și: Mircea Geoană: Voi notifica RA-APPS că sunt în curs de mutare
"De 5 ani de zile am accept fără să reacționez la frustrările permanente ale domnului Nicolicea. Eu pot să înțeleg și lunga suită de calomnii și neadevăruri pe care le-a spus despre mine, dar de această dată vreau să fiu extrem de clar. Dacă are întrebări cu privire la modul în care a fost exclus, are un coleg de guvern, pe vicepreședintele de atunci, Liviu Dragnea, care a fost prezent la ședința de atunci a organizației", a reacționat fostul președinte social-democrat.
"Totul are o limită. În clipa în care vii în spațiul public cu astfel de acuzații mincinoase, atunci pot să spun că luni dimineață îl dau în judecată. Este cea mai mare invenție și minciună pe care am auzit-o vreodată. Iar banii pe care îi voi obține ca daune pentru insultă, calomnie și minciună le voi dona unui ONG, cu o singură condiție: să inventeze un premiu anual pentru lichelism și traseism în politică. Cred că domnul Nicolicea s-ar califica într-un 'grup select' de politicieni care pot primi o astfel de etichetă. Să vii cu astfel de minciuni sfruntate este totalmente inacceptabil", a continuat Mircea Geoană, la B1 Tv.
Eugen Nicolicea a fost președintele organizației PSD Mehedinți și a fost exclus din partid fără să fie anunțat. În prezent, el este vicepreședintele UNPR.
Citește și: Un ministru o acuză pe Macovei: S-a ocupat de retrocedări. Ce implicare are în "jaful produs asupra României"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News