Data publicării:

Mircea Geoană, acasă la Klaus Iohannis: Să reprezinte un semnal de alarmă pentru noi toţi

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, apreciază că ”cei mai buni dintre noi se află adesea acolo unde nu le oferim o astfel de şansă”. 

Alegeri prezidentiale 2024

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ţinut vineri, 30 iunie 2023, un discurs în faţa studenţilor, personalului didactic militar şi civil din cadrul Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" şi Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, intitulat "Putere şi Securitate Naţională în Era Marii Transformări", conform Agerpres. 

”Cei mai buni dintre noi se află adesea acolo unde nu le oferim o astfel de şansă”


Cu acest prilej, înaltul oficial a apreciat că "rezultatele din România de la Evaluarea Naţională şi de la Bacalaureat sunt suficient de dure" şi a exprimat speranţa ca ele "să reprezinte un semnal de alarmă pentru noi toţi”.

"Mă bucur să văd că aici la Sibiu vin tineri din toată ţara, din toate mediile sociale şi că le oferiţi, prin educaţia de excepţie de aici, o adevărată arhitectură a oportunităţilor pentru cei mai tineri dintre noi. Cei mai buni dintre noi se află adesea acolo unde nu le oferim o astfel de şansă.

Într-o universitate, este foarte potrivit să vorbim sincer despre educaţie. Nu există ţară de succes în istoria umanităţii care să nu fi avut un sistem de educaţie performant. Cărţile de istorie ne indică cu precizie că cele care au investit în educaţie sistematic, tenace, generaţie după generaţie au fost naţiunile care au putut să se autodepăşească. Să iasă din capcana veniturilor mijlocii. Să facă saltul în grupul îngust şi greu de accesat al naţiunilor dezvoltate şi prospere ale lumi.

România nu face excepţie. Nicio ţară nu se poate dezvolta pe termen lung dacă nu are la fundaţia sa un sistem de educaţie performant, echitabil, dacă nu investim în oamenii noştri de-a lungul întregii lor vieţi", a spus Secretarul General Adjunct al NATO.

"Nicolae Bălcescu ar fi fost mândru să vadă instituţia ce-i poartă numele”


Mircea Geoană a apreciat că, având "o tradiţie de peste un secol, Academia Forţelor Terestre continuă să pregătească tinerii ofiţeri ai Armatei Române."

"Nicolae Bălcescu ar fi fost mândru să vadă instituţia ce-i poartă numele devenind un centru recunoscut de educaţie si leadership militar în NATO, precum West Point, în Statele Unite, sau Scoala Militară Specială de la Saint-Cyr, unde cei mai buni studenţi ai acestei academii şi ai altor instituţii de educaţie militară românească ne fac cinste şi se pregătesc să slujească Patria şi Alianţa noastră", a punctat înaltul oficial NATO.

Secretarul General Adjunct al NATO a efectuat o vizită oficială la Sibiu, ocazie cu care a vizitat şi Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO şi s-a întâlnit cu militarii din cadrul Grupului NATO de luptă, care se află la Centrul Naţional de Instruire de la Cincu (jud. Braşov).

Pe agenda Secretarului Adjunct al NATO s-a aflat şi participarea la diferite evenimente din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel