Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, condamnat din nou la închisoare. Poate face apel
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, a fost condamnat din nou la închisoare. 

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, luni, pe fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, la şase ani închisoare cu executare, pentru utilizarea în interes propriu a subvenţiilor primite de partid de la bugetul de stat şi delapidare.

Judecătorii au admis un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Mircea Drăghici cu DNA şi l-au condamnat pe fostul trezorier al PSD la doi ani închisoare pentru utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi un an pentru delapidare.

Magistraţii au constatat că cele două infracţiuni sunt concurente cu alte infracţiuni pentru care Drăghici a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare în alt dosar, rezultând o pedeapsă finală de 6 ani închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, însă Mircea Drăghici a acceptat pedeapsa încă de la faza urmăririi penale.

Potrivit DNA, în perioada 10 aprilie 2017 - 22 mai 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând Partidului Social Democrat, a utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea şi cazarea în destinaţii turistice exotice a sa şi a altor persoane.

Din suma menţionată, 231.040 lei ar fi reprezentat o parte din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Drăghici a mai fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, fiind condamnat definitiv la cinci ani închisoare cu executare.

Fostul trezorier al PSD se află în prezent în închisoare, scrie Agerpres. 

Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD și Constantin Nicolescu, fostul șef al CJ Argeș, achitați în dosarul „Consultanța”

Procurorii DNA Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în 2015, lui Constantin Nicolescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice (PSD), pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

Totodată, a fost trimis în judecată deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

În acest dosar, au mai fost trimişi în judecată a 38 de inculpaţi care, la data faptelor, erau primari şi viceprimari de localităţi din judeţul Argeş.

Ulterior, judecătorii au decis rejudecarea de la zero a dosarului, precizează Mediafax.

În noiembrie 2015, Mircea Drăghici, Constantin Nicolescu, 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă au fost trimiși în judecată de către procurorii DNA Piteşti. În dosar s-a stabilit un prejudiciu total de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de primării din Argeș prin încheierea unor contracte de consultanţă cu o firmă apropiată de Mircea Drăghici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel