Mircea Diaconu spulberă cel mai răspândit ZVON. ”Detest ASTA. Îmi e scârbă, nu-mi place”
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Mircea Diaconu
Mircea Diaconu
Despre Mircea Diaconu, actor, fost europarlamentar şi candidat la prezidenţiale, s-a zvonit multă vreme că se teme să meargă cu avionul. Totul pentru că în timpul mandatului de la Bruxelles, acesta mergea spre capitala Belgiei cu maşina personală. 

"Faptul că mergeam cu maşina mea înseamnă, în primul rând, că îmi place să conduc foarte mult şi nu mă oboseşte deloc, iar, în al doilea rând, niciodată nu am plecat de aici şi de acolo fără să fiu plin. De aici îmi luam mâncare şi tot ce îmi trebuia pentru că îmi e scârbă de bucătăria lor, nu îmi place. Şi invers, de acolo îmi aduceam tot felul de lucruri pentru casă, familie, etc. Nu mi-a plăcut să fiu navetist şi detest asta. Săptămânal, băieţii se urcă în avion, se duc şi se întorc. Am făcut şi eu asta o dată sau de două ori, dar nu e pentru mine. Aşa că am zis că mai bine vin acasă o dată pe lună, dar în rest călătoresc pe acolo, vizitez, am de văzut muzee, atâtea lucruri.", a declarat Mircea Diaconu pentru DCNEWS.  

"Am călătorit mult cu avionul, nu mi-e teamă"

"Cum să îmi fie frică de avion? Păi am călătorit foarte mult şi  nu cu din astea noi, ci pe vremuri, cu alea ruseşti, AN24, cărora le tremurau aripile şi cădeau în gol câte o sută de metri. Era ceva de groază. Astea de acum nu fac aşa, am mers şi cu low-cost, pentru că nu am avut timp de rezervare la Tarom. Culmea, la low-cost am găsit avioane mai noi ca la TAROM. Nu mi-e teamă de niciun fel de avion, am făcut şi turnee la teatru pe partea cealaltă a globului. Am foarte multe ore de zbor!", a mai spus Mircea Diaconu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel