Data publicării:
MIRCEA DIACONU, ANI. Mandatul de europarlamentar, decizie DEFINITIVĂ
Vineri este o zi extrem de importantă pentru europarlamentarul Mircea Diaconu. El va afla dacă-și poate păstra funcția de la Bruxelles.
Magistraţii Curţii de Apel judecă cererea ANI prin care cere întreruperea mandatului de parlamentar european a lui Mircea Diaconu. ANI acuză că Mircea Diaconu ar deţine această funcţie în mod ilegal.
Mircea Diaconu a câștigat nouă procese împotriva Agenției Naționale de Integritate. Două procese au fost câștigate prin hotărâri definitive.
La ultima înfățișare de la Curtea de Apel, Mircea Diaconu spunea: "Azi (n.r. vineri) s-au pus opinii. E un lucru care mă sperie puțin, mă sperie în sensul constatării. Vedeți, în clipa în care am intrat într-o lume democratică, al cărui instrument principal este votul public, dat în condiții legale, după exercitarea votului dat de cetățenii români, validat de autoritățile statului român, apar alte autorități sau alte opinii, încercând să distrugă votul popular. În clipa în care distrugi, desființezi, votul public, democratic, legal, prin alte metode, atunci nu mai ești în democrație, aia e dictatură. Doamna de la ANI spunea că este fără precedent această situație, până și ei o recunosc. E fara precedent, cu adevarat".
Decizia de azi a magistraţilor este definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News