Mircea Cosma, președintele CJ Prahova, trimis în judecată
Şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, Vlad Cosma, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA.
Mircea Cosma este cercetat în stare de libertate sub control judiciar pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar fiul acestuia, Vlad Cosma, deputat în Parlamentul României, este cercetat în stare de libertate sub control judiciar pentru trafic de influenţă.
Procurorii au propus instanţei înlocuirea măsurii controlului judiciar luată faţă de Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 zile, întrucât există temeiuri noi care justifică luarea acestei măsuri, între care:
- încercarea de a influenţa buna desfăşurare a procesului penal prin înstrăinarea cotei părţi din bunurile deţinute împreună cu soţia sa, între momentul inculpării sale şi cel al instituirii sechestrului asigurator, în scopul sustragerii de la aplicarea acestei măsuri
Citește și: Deputații nu permit arestarea preventivă a lui Vlad Cosma (PSD)
- încălcarea condiţiilor impuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi cu ocazia dispunerii măsurii controlului judiciar - de a nu lua legătura, pe nicio cale cu inculpatul Cosma Vlad Alexandru.
- probe cu privire la săvârşirea altor acte materiale din conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News