
Veștile nu sunt bune, în condițiile în care creșterea este una extrem de mică față de aceeași perioadă a anului trecut.
Uitându-ne să vedem din ce este constituit acum PIB-ul observăm că aportul industriei în general este mai mic decât anul trecut cu 2,2% ajungând de la 25,8% cât era în trim. I al anului 2022, la 23.6% cât este anul acesta.
O mare parte din contribuția industriei a fost adusă de-a lungul anilor de industria auto, industrie care nu mai pare să fie pe val așa cum a fost înainte de pandemie și de criza produsă de războiul de la est.
Pentru a ne lămuri de ce industria auto și-a pierdut din avânt am cerut profesorului Mircea Coșea să ne explice ce a condus la acest fenomen.
Analistul a afirmat că unul din motive este că ”nu mai avem comerț și în primul rând pentru că noi suntem într-o situație care nu a fost discutată. Spre exemplu, care a fost argumentul pentru care Ford a trecut la turci? Turcia nu este un mare producător auto și nici un actor important pe această piață. Deodată Otokar a preluat Craiova și noi am fost decuplați de marele nostru partener, care era Ford american prin filiala germană”, a subliniat Mircea Coșea.
Profesorul de economie a mai arătat că: ”În al doilea rând, este problema trecerii industriei auto pe altă cale de dezvoltare pe care noi nu o avem. Industria din România a trăit foarte bine prin comenzile primite de la industria auto din țările occidentale. Noi suntem cel mai mare subcontractori de piese de schimb, subansamble pentru industria auto din Franța, Germania, Italia și așa mai departe. În țările care sunt mari producătoare, ori ele și-au schimbat orientarea spre auto electric. Deci e o schimbare tehnologică masivă și extrem de importantă. Noi nu ne dăm seama de miliardele care se investesc. Spre exemplu, conform programului Macron, în Franța, pentru modernizarea industriei auto. Noi am rămas în stadiul în care suntem și nu numai că avem comenzi mai puține, dar și riscăm să ieșim din joc.
Citește acontinuarea pe DC Business.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Un autobuz a căzut de pe un pod aproape de Veneţia. Un pompier italian spune că "sunt prea mulţi morţi" - Galerie foto