Data publicării:
Mircea Coșea: 2022 nu e un an în care să iei credite, să faci cheltuieli pentru casă. Economiile să fie păstrate doar în moneda națională
Într-un interviu exclusiv pentru DC News, economistul Mircea Coșea a făcut mai multe recomandări pentru anul 2022.
Mircea Coșea a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, unde a venit cu recomandări pentru români, în anul 2022, precizând faptul că anul viitor va fi foarte dificil din punct de vedere financiar:
„Pentru 2022, le-aș recomanda oamenilor să conștientizeze faptul că am intrat în criză. Toată omenirea a intrat în criză. Nu e numai o criză pandemică, e o criză economică, ce s-a amplificat printr-o inflație foarte puternică, prin apariția primelor semne ale unei crize energetice și alimentare. România nu va scăpa de aceste efecte ale crizei globale, iar asta înseamnă un 2022 foarte complicat, foarte greu.
Este greu să avem o predictibilitate, dar nu una în sensul dacă o să fie bine sau rău. O să fie rău! Este greu să avem o predictibilitate cât de rău va fi, pentru că, în această situație, anumite țări au reușit să aibă o politică economică orientată în așa fel încât efectele crizei globale au fost atenuate. Mă refer la țările din Europa care au aplicat niște măsuri economice ce au redus costul facturilor la populație.
În 2022, populația trebuie să fie foarte atentă cum își cheltuiește banii. Aceștia vor fi diminuați ca valoare prin inflație și prin scăderea puterii de cumpărare. Se va trăi mai greu, probabil că se va consuma mai puțin și se vor plăti foarte, foarte greu obligațiile pe care cetățenii români le au față de stat, mă refer la impozite și taxe, și față de cei care produc utilitățile (energie electrică, gaz, căldură, șamd). E nevoie de foarte mare prudență.“, a precizat economistul Mircea Coșea.
Coșea: „E nevoie ca oamenii să aibă niște priorități“
„Nu este un an în care să se facă foarte mari cheltuieli, e un an în care vacanțele ar trebui să fie drămuite mai cu atenție, un an în care ar trebui să existe niște priorități.
În primul rând, grija pentru sănătate. E nevoie de cheltuieli mai mari pentru ceea ce înseamnă prevenirea bolilor, consumul de medicamente și orice cheltuială pentru o sănătate mai bună. În doilea rând, e nevoie de cheltuieli sporite pentru educație. Românii au obligația, în 2022, să cheltuiască mai mult pentru educația copiilor. Deja e al treilea an în care copiii suferă din cauza acestor probleme cu școala online. Să cumpere mai multe cărți și, eventual, să-i dea la meditații, pentru a le putea asigura un nivel de pregătire corespunzător.
În al treilea rând, trebuie să avem o preocupare pentru o educație permanentă la nivelul adulților. În alte țări, această politică a educației permanente înseamnă o diminuare a dramei de a-și pierde locul de muncă. Dacă locul de muncă dispare, din cauza acestor crize, având o educație mai amplă, poți să te orientezi în altă parte și nu rămâi șomer. În general, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că nu e un an în care să iei credite în valută, nu e un an în care să faci cheltuieli pentru investiții în casă. Trebuie să se pună bani pentru ceea ce se va întâmpla cu prețurile utilităților, în special după luna martie 2022, când ele vor crește foarte mult în România.
Economiile trebuie păstrate doar în moneda națională. Nu știm ce se va întâmpla cu acest curs și, în plus, din punct de vedere personal, nu cred că este bine să se investească în criptomonede în această perioadă, pentru că va exista o lipsă totală de predictibilitate și pe această piață“, a conchis economistul Mircea Coșea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News