Data publicării:

Mircea Cărtărescu, favorit la Premiul Nobel pentru Literatură

Autor: Constanda Alexandra | Categorie: Cultura
WhatsApp
16
16

Alegeri prezidentiale 2024

Scriitorul român Mircea Cărtărescu se numără, pentru a doua oară consecutiv, printre favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură la casa de pariuri britanică Ladbrokes. 

Autorul volumelor "De ce iubim femeile?", trilogia "Orbitor", "Nostalgia" şi "Zen. Jurnal 2004-2010" are o cotă de 25/1 la câştigarea Premiului Nobel literar în 2012. Scriitorul este situat pe locul 23 în preferințele pariorilor, conform agenției britanice Ladbrokes, companie fondată în 1886 și lider pe piața de profil. După ce anul trecut avea o cotă de 23/1 și era poziționat pe locul 11, anul acesta are aceeaşi şansă la trofeu precum Umberto Eco sau Leonard Nolens, dar ocupă o poziţie superioară faţă de scriitori celebri precum Ian McEwan, Margaret Atwood, Kazuo Ishiguro sau Salman Rushdie.

Preferat este scriitorul japonez, Haruki Murakami, autorul unor volume precum  "În căutarea oii fantastice“ și "Pădurea norvegiană“, potrivit publicației The Guardian.

Academia Suedeză nu a comunicat ziua în care se va anunța câștigătorul, dar conform tradiției se bănuiește că acest lucru se va întâmpla în luna octombrie. Fundația a anunțat, în schimb, că premiul în bani va fi redus cu 20%, precizând că suma pentru premiile acordate pentru excelență în domeniul științei, literaturii și păcii va ajunge la aproximativ 1,12 milioane de dolari, conform Reuters.

În anul 2009, scriitoarea de origine română stabilită în Germania, Herta Muller, a reușit să intre în clubul select al laureaților prestigioasei distincții. La târgul de Carte Bookfest, din mai 2011, Mircea Cărtărescu declara că nu se gândește încă la Premiul Nobel pentru Literatură: "Abia aştept să-l ia odată Norman Manea, ca să mai am şi eu o şansă, peste 20 de ani".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel