Lurch în „Familia Addams”, Domnul psiholog / Directorul Uzinei de șosete în „Băiatul cu șosete roz”, Ta în „Turandot”, Flavio în „Arlecchino și pierdutele iubiri” sunt doar câteva dintre rolurile în care îl puteţi vedea pe Mircea Băluţă la Teatrul Excelsior.

Parcursul său profesional ajunge la Bucureşti via Londra, iar Spectacola i-a propus lui Mircea un interviu despre decizia de a alege actoria, despre perspectivele artistice în România şi despre oamenii care îl inspiră.   

SPECTACOLA:  E cale lungă de la Satu Mare la Bucureşti. Ai parcurs-o din dragoste pentru actorie sau ai fi venit oricum în Bucureşti?

Mircea Băluță: La Bucureşti am ajuns via Londra. După patru ani petrecuţi în Regat, am hotărât că nu e de mine – mă rog, nu mi-a ieşit mie pasienţa, că altfel… – şi că a sosit momentul să mă întorc pe tărâm mioritic. Fiind obişnuit deja cu un oraş aglomerat şi poluat, mi-am spus că unde altundeva aş putea să-mi continuu existenţa, dacă nu în Bucureşti? Aşa că răspunsul nu e neapărat din dragoste, ci dintr-o nevoie combinată cu masochism. *râde* 

SPECTACOLA: Privind retrospectiv la debutul tău, consideri că Bucureştiul oferă mai multe oportunităţi unui actor la început de drum sau dimpotrivă - e mai uşor să creşti profesional într-un oraş mai mic?

Mircea Băluță: Să încep să vorbesc despre cât de uşor sau de dificil e debutul unui tânăr actor ar însemna să fiu o idee ipocrit. În cazul meu, astrele s-au aşezat în aşa fel încât proaspăt ieşit din băncile facultăţii să mă şi angajez la Teatrul Excelsior. Însă lăsând la o parte scenariul acesta de dorit, aş putea spune că da, Bucureştiul îţi oferă mai multe oportunităţi încă din anii de studiu: cunoşti profesori, cunoşti actori, cunoşti regizori care, la rândul lor, s-ar putea să îţi întindă o mână mai devreme sau mai târziu. Nemaivorbind de faptul că în Bucureşti sunt şi mult mai multe teatre în care, dacă ai norocul să se deblocheze posturile, să te angajezi. 

„Am ales actoria pentru munca de echipă”

SPECTACOLA:  De ce ai ales actoria?

Mircea Băluță: Asta mă întreb şi eu. Dacă era să mi se pună această întrebare în prima zi de facultate, nu cred că aş fi avut vreun răspuns. Pur şi simplu mi se părea interesant, exotic şi mă atrăgea faptul că nu trebuie să ma trezesc la 8 dimineaţa. Acum însă, după câţiva ani de experienţă, pot spune că am ales actoria pentru munca de echipă. Îmi place că nu e o meserie care se poate face singur şi că depinzi de colegii tăi, atât de colegii de scenă, cât şi de cei din spatele ei. E o echipă mare, care se formează odată cu fiecare spectacol şi în cadrul căreia este necesar să renunţi la orgoliu – dacă scopul tău e ca spectacolul să iasă bine. Te dedici acestui scop şi vei avea succes! Te concentrezi doar pe succesul tau - vei sfârşi faultat într-o cronică de-ale Alinei Epîngeac. *râde*

(Citește continuarea articolului pe spectacola.ro.)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News