Mircea Badea, pentru Traian Băsescu: "Luați cătușe azi?". Pronostic
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Realizatorul emisiunii "În Gura Presei" de la Antena 3, Mircea Badea, a lansat un pronostic în ceea ce-l privește pe fostul președinte Traian Băsescu și a precizat ce l-ar întreba la Parchetul General. 

"Deci mâine se duce Băsăul la Parchetul General? Băsăul, Traian Băsescu, zis 'macac'. Eu am fost de trei ori la Parchetul General, dar de fiecare dată în intrat prin curticică. Hai să o luăm așa, intrarea de la CNA? Că noi intram pe porticica generală, nu pe intrarea de la CNA. Nu de alta, dar aș fi vrut să mă duc și eu la Parchet și să pun întrebări de jurnalist: 'Dl Băsescu, intrați la pușcărie?' (...) Domnul Băsescu, luați cătușe azi? Și unde le luați, în față sau în spate? Pronosticul meu: Sunt absolut convins că nu-l bagă Nițu pe Băsescu la pușcărie, adică ajunge la pușcărie, dar nu cred că-l arestează Nițu, ci Kovesi. Eu cred că Nițu stă cu dosarul lui Băsescu în față și zice: și eu ce dracu să fac acum? Eu sunt convins că Kovesi e în stare să-l aresteze pe Nițu ca să nu-l aresteze Nițu pe Băsescu înaintea ei", a spus Mircea Badea, în pasa din emisiunea "Sinteza Zilei". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel