Data publicării:

Mircea Badea, opinie despre Gheboasă și Untold

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mircea Badea a vorbit despre Gheboasă și Untold.

În cadrul emisiunii „În Gura Presei“, duminică seara, la Antena 3 CNN, Mircea Badea a vorbit despre scandalul iscat în România de versurile pe care Gheboasă le-a cântat la Festivalul Untold de la Cluj-Napoca în fața a mii de tineri, mulți dintre ei minori.

CITEȘTE ȘI       -       Ce spune legea despre faptul că niște minori au fost expuși în public, la Untold, la versurile obscene ale lui Gheboasă

„Eu nu am o problemă cu ce cântă sau ce face domnul Gheboasă. Mă doare-n cot! Trap e un gen muzical - pentru mine muzica înseamnă cu totul altceva - internațional. Nu s-a inventat în România. Derivă din rap. Trap-ul este un fel de rap updatat, cumva pe steroizi. Nu am o problemă cu trapul. Există trap în orice țară civilizată. Unii spun că este horror, în timp ce alții sunt fanii trap. Pe mine mă doare-n cot!

Indignarea celor din spațiul public e că nu se poate să vină unul la festival și să cânte așa ceva. Întrebarea mea e: De ce nu se poate? Păi despre asta e vorba la festivalu' lu' pește! Dar când se duce copilul și ascultă Armin van Buuren, adică o aproape nesfârșită serie de sunete acute de alarmă de apartament și de vapor care solicită trecerea prin ecluză, timp de mai multe ore, e bine? Habar n-am!

CITEȘTE ȘI        -        Andrei Caramitru, după controversa cu Gheboasă și tinerii de la Untold: De 3000 de ani, bătrânii spun că „se duce lumea de râpă“ cu fiecare generație

Eu nu sunt pentru interzis. Dacă-l interzici pe Gheboasă la Untold, rezolvi ceva? Protejezi pe cineva de ceva? Absolut nu! Atunci ce faci cu domnul Gheboasă dacă ești părintele unui copil care zice: Tati, eu mă duc la Untold, că vreau să-l văd pe Gheboasă!? Tu, ca părinte, te întrebi de unde are copilul bani să se ducă la Gheboasă? În principiu de la părinți. Nu mai zic că mulți dintre tinerii ăia nu păreau că au muncit o zi din viața lor. Tu ești părinte, datoria ta e să știi cine e Gheboasă, dacă fiul sau fiica ta ascultă Gheboasă și sigur că tu, pe plan local, poți să-l interzici, dar cu siguranță va afla despre Gheboasă când se duce la școală, când se duce la suc etc.

Dacă te deranjează Gheboasă - pe mine mă doare-n cot de Gheboasă - decât să-l interzici, care are șanse zero, mai bine îl deconstruiești. Atunci, datoria părinților și educatorilor care acum se lamentează, este să depășească cu mult sfera lamentărilor: Vai de mine ce generație! Nici eu nu sunt un mare fan al noilor generații, dar nu sunt un mare fan nici al vechilor generații. Nu sunt nici măcar fanul meu. Prin interzicere nu rezolvi ceva, dar prin deconstruirea și prin prezentarea culturii adevărate, a muzicii autentice, îl deconstruiești pe Gheboasă, dacă te deranjează Gheboasă. Pe mine mă doare-n cot!“, a spus Mircea Badea.

CITEȘTE ȘI       -       EXCLUSIV  UNTOLD 2023 și Gheboasă - Dovada ipocriziei totale are milioane de vizualizări. Oripilații care se dau de ceasul morții ar trebui să vadă asta / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel