Mircea Badea, despre dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon: Detaliile pe care nimeni nu le ia în considerare
În cadrul emisiunii „În gura presei", de pe Antena 3 CNN, Mircea Badea a vorbit despre cazul morților de la Spitalul Sf. Pantelimon.
Mircea Badea a criticat acuzațiile de omor cu premeditare aduse celor două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon, subliniind că nu există dovezi clare sau un motiv pentru o astfel de crimă. El pune la îndoială logica acuzațiilor, spunând că, pentru a exista premeditare, ar trebui să fie un plan și un motiv clar, lucruri care nu au fost prezentate de procurori.
„Dacă vorbim despre omor cu premeditare - eu nu vorbesc, procurorul vorbește despre omor cu premeditare – se presupune că cele două doamne doctor de la Spitalul Sf. Pantelimon ar fi planificat și ar fi zis: „Ba, noi trebuie să omorâm astăzi pe cineva la ATI. Ești de acord, dragă?”, „Da!”, Hai să facem un plan. Cum facem?”, „Păi le scădem noradrenalina”, „Nu-i rău”.
Asta ar fi o premeditare. Două doamne doctor în cârdășie s-au organizat și au zis: „Tu ai chef să omori azi pe cineva?”, „Absolut da”, „Pe cine omorâm?”.
Sigur că este foarte cinic ce fac acum, dar, iertați-mă, lucrez cu materialul clientului de la procuror. Nu ne-a spus nimeni care ar fi totuși motivul.
Poate procurorul are dreptate, poate doamnele doctor chiar au omorât cu premeditare. Habar nu am, dar eu supun gândirii critice. Dintr-un motiv absolut de negăsit deocamdată, două doamne doctor au zis: „Hai să omorâm niște oameni. Oricum nu o mai duc mult”. Păi dacă nu o mai duc mult de ce să merite deranjul?
Cum au făcut? An-tan-te / Dize mane pe / Dize mane compane / An-tan-te ..... Așa?
Cum au făcut concret? Au zis: „Ție care ți-e mai antipatic?”, „Ăla de la patul numărul 3”, „Nici eu nu-l suport, după față, mă enervează”.
De ce ar fi făcut ele asta? Nu ne spune nimeni. Ne spun că au făcut clar. E mult „se pare”, dar totuși în presa din România e clară treaba. Dacă e așa de clară să ne spună toți propagandiștii ăștia ai procurorilor dacă au înțeles de la procurori care e mobilul. Fără mobil – vă întreb așa pe partea strict tehnică, juridică – există premeditare? Întreb. Există?", a spus Mircea Badea.
Mircea Badea: Domnul procuror s-a specializat în noradrenalină?
Mircea Badea a criticat, de asemenea, intervenția procurorului în cazul celor două doctorițe acuzate, sugerând că acesta s-ar fi autoproclamat expert în noradrenalină și tratamente de terapie intensivă, trăgând propriile concluzii fără a avea o expertiză medicală adecvată.
„Domnul procuror s-a specializat în noradrenalină, cum se prescrie și când? Și atunci a zis: „Acum sunt suficient de expert încât să-mi trag singur propriile concluzii. Și eu le-am tras. Astea sunt concluziile mele în calitate de expert în ATI și în noradrenalină.”
Există vreo expertiză medicală făcută, indiferent de cine, la dosar? Există? Toți mahalagiii și mahalagioaicele care apar la televizoare s-au întrebat cu privire la asta?”, a spus Mircea Badea.
„Reducerea dozei nu poate fi considerată o tentativă de omor”
Mircea Badea a comentat afirmațiilor unor medici specialiști în ATI, care au afirmat că reducerea dozei de noradrenalină nu poate fi considerată o tentativă de omor, subliniind totodată că dozele mari de noradrenalină sunt toxice.
„Vicepreședintele Societății Române de Terapie Intensivă zice: „Reducerea dozei nu poate fi considerată o tentativă de omor”.
Dorel Săndesc zice: „Dozele mari de noradrenalină sunt toxice”. Am înțeles că dozele mamut se aplică în anumite cazuri, când are tensiunea prăbușită, de exemplu. Am înțeles de la domnul doctor Săndesc și de la domnul doctor Bubenek care sunt specialiști în ATI.
Încă o dată vă întreb. Voi ăștia de vă revendicați jurnaliști, formatori de opinie, ce dracu vă revendicați voi, ați auzit vreun doctor, indiferent de proveniență, să zică: „Domne, e inadmisibil ce au făcut doamnele astea?” La dosar există? Există sau este pur și simplu punctul de vedere al procurorului pe noradrenalină?”, a spus Mircea Badea la emisiunea „În gura presei", de pe Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News