Data publicării:
Mircea Badea, CONFRUNTARE cu Rareş Tiron. De ce a câștigat concursul de la Antena 3
Rareş Tiron este câştigătorul concursului "1 România", de la Antena 3. Tânărul, în vârstă 21 de ani, student la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, anul III, a avut o confruntare cu Mircea Badea.
Realizatorul TV l-a întrebat ce părere are despre răspunderea magistraților.
"Eu nu am o pregătire juridică propriu-zisă. Nu am nici experiență în politică, dar atunci când văd și aud că se întâmplă abuzuri în România, țară membră NATO, membru UE, nu îmi place așa ceva! Am citit noile legi și le-am găsit bune. Ca atare, îmi doresc, în calitate de cetățean român, să fie aplicate cât mai repede. Să fie votate, promulgate și tot ce presupune acest proces. Cei care sunt implicați în acest proces, nu mă cunosc, dar eu îi cunosc pe ei. Dacă nu o vor face, s-ar putea ca data viitoare să nu îi mai votez. De aceea, vreau ca modificările la pachetul de legi ale justiției să fie mai repede puse în aplicare", a fost răspunsul lui Rareș Tiron către Mircea Badea.
Tânărul a fost întrebat de Carmen Avram care politician merită să poarte numele unei străzi, iar răspunsul lui a fost: "Leon Dănăilă".
Apoi, la întrebarea: "care ar fi cea mai eficientă soluție pentru a valorifica patrimoniul cultural și turistic al României", Rareș Tiron a spus: "L-aș promova bine. Ce înseamnă acest 'bine', haideți să vedem împreună. Țara noastră este deosebită și, cine a zis: 'păcat că-i locuită', nu știa ce zice. Firește că avem și noi bucătăria noastră internă. Ceva scârțâie și scârțâie grav pentru că este foarte greu să ajungi la munți, la câmpii, la dealuri dacă nu ai autostrăzi, dacă nu ai drumuri, dacă nu ai toate mijloacele ce țin de infrastructură. Însă, când ajungi acolo și vezi ce oameni deosebiți sunt, îți dai seama, tu, ca străin, că tot ce ai citit în presă... că românii sunt hoți, penali, cerșetori, cei mai ciumați din lume este fals. De aceea, în calitate de factor de decizie, cu siguranță că autostrăzile ar fi principalul meu scop. Și de ce nu? Și aeroporturi".
[citeste si]
Toate aceste răspunsuri au fost pe placul publicului Antena 3 care l-a votat într-un număr covârșitor și, din acest motiv, a câștigat concursul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News