Data publicării:
Mircea Badea, acid: Au supravieţuit gândacii de bucătărie. I-am spus și domnului Dragnea
Mircea Badea a transmis un mesaj acid, în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
"Am învăţat, în viaţa asta, şi în urma ultimelor alegeri, ca să treci bătrânica stradă trebuia ca ea să vrea să treacă strada, apoi trebuie să te şi roage să treacă strada", a spus Mircea Badea, la Antena 3, în emisiunea "Sinteza Zilei".
"I-am spus şi domnului Dragnea"
"Eu am înţeles că trebuie să te adaptezi. Dinozaurii, când au crăpat, erau mari, puternici, erau PSD-iști. Au supravieţuit gândacii de bucătărie, care s-au adaptat. Aşa s-au gândit şi dinozaurii, "Ce să mă adaptez, mă? Să se adapteze planeta la mine". Ei, uite, ghinion! Nu a mers aşa. Eu tot timpul am criticat şi nu am fost de acord - i-am spus şi domnului Dragnea, şi domnului Vâlcov. Domnule, nu e în regulă, de exemplu, cu impozitele pentru it-iști, nu e în regulă să fie scutiți. Este o chestie de pomanageală oribilă şi de injustiţie crâncenă pentru celelalte categorii profesionale din această ţară. Nu este în regulă cu ONG-urile de utilitate publică, să daţi pomeni.
Nu este în regulă să meargă studenţii gratis cu trenul. În SUA, partenerul nostru strategic, studenţii fac un împrumut ca să îşi plătească facultatea, de 200.000 - 250.000 de dolari şi apoi, când se angajează, plătesc împrumutul acela. Studentul vrea să aibă ceva? Se duce şi munceşte şi îşi ia cu bani. Nu sunt de acord cu ce s-a întâmplat la Primăria Capitalei, cu pomenile alea, îmbuibările alea pentru actoraşii lui pește prăjit. Vrei să fii actor? Joci în piese de teatru, plăteşte lumea bilet şi îţi iei tu bani din asta", a spus Mircea Badea, în emisiune fiind prezent și ministrul Marius Budăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News