Data publicării:
MIRACOL în Turcia. O fetiță de 4 ani a fost salvată de sub dărâmături la 91 de ore de la cutremur. "Sunt Ayla, sunt bine"
O fetiță de patru ani din Turcia a fost salvată de sub dărâmături la 91 de ore de la devastatorul cutremur.
O fetiţă de patru ani din Izmir, îngropată sub dărâmăturile unui bloc de locuinţe, a fost salvată marţi, la patru zile după puternicul cutremur de pământ care a lovit această regiune de pe coasta de vest a Turciei, soldat cu peste 100 de morţi, relatează agenţiile de presă AFP şi DPA.
"Am asistat la un miracol în a 91-a oră. Echipele de salvare au extras-o vie pe Ayda, în vârstă de patru ani.", a declarat primarul Izmirului, Tunc Soyer, într-o postare pe Twitter. Fetiţa a fost evacuată în aplauzele celor prezenţi, în districtul Bayrakli, sever afectat de cutremurul de vineri.
"Noi speranțe"
Guvernatorului Izmirului, Yavuz Selim Kosger, a identificat-o drept Ayla Gezgin, conform agenţiei de presă Anadolu, transmite Agerpres.
"Am auzit o voce. Mi-am băgat capul într-o gaură.", a povestit unul dintre salvatori. "Ea ne-a spus: "Sunt Ayla, sunt bine", a adăugat el într-o declaraţie pentru postul de televiziune TRT, în care a evocat că fetiţa i-a spus că îi este foarte sete şi a cerut apă şi ayran, o băutură pe bază de iaurt.
Și președintele Recep Erdogan a postat pe contul de Twitter o imagine cu fetița salvată după 91 de ore de sub dărâmături, cu mesajul: „Mulțumesc lui Allah care ne-a dat noi speranțe cu ochii tăi zâmbitori, după 91 de ore”.
Mucizenin adı Ayda... 91 saat sonra senin o gülen gözlerinle birlikte hepimize yeni umutlar bahşeden Allah’a şükürler olsun.
— Recep Tayyip Erdoğan (@RTErdogan) November 3, 2020
Geçmiş olsun güzel yavrum... pic.twitter.com/VqZmjHbDAO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News