Data publicării:
Mirabela Dauer, diagnostic CRUNT. E OFICIAL. "Eram bine, nu mă durea nimic. LUPT"
Mirabela Dauer și-a deschis sufletul și a vorbit despre diagnosticul crunt pe care l-a primit.
Deşi este mereu cu zâmbetul pe buze şi duce buna dispoziţie oriunde merge, Mirabela Dauer trece, de câţiva ani, printr-o dramă nebănuită. Cântăreaţa a descoperit, în ianuarie 2018 că are cancer, lucru care a făcut-o să lupte pentru viaţa ei.
Cum a aflat Mirabela Dauer că are cancer și de ce a spus abia acum
Deşi nu au ştiut decât apropiaţii despre afecţiunea de care suferă încă din 2018, aceasta a decis să spună adevărul despre starea sa de sănătate. Mirabela Dauer a fost diagnosticată cu o boală cruntă, în urmă cu aproape trei ani: cancer la rinichi.
Artista a decis să povestească abia acum despre asta, din cauza zvonurilor.
“Eram bine, nu mă durea nimic. Însă am simţit că trebuie să-mi fac analizele. Doctorul meu mi-a spus că dacă tot am hotărât asta, să-mi facă şi un CT, pentru că nu-mi mai făcusem de un an şi jumătate. Atunci s-a văzut ce era de văzut. Dumnezeu a vrut să mai trăiesc. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine dacă plecăm în America.
Sunt bine şi lupt pentru sănătatea mea”, a spus Mirabela Dauer, în direct la "Vorbește Lumea"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News