Minorele bătăușe, cercetate pentru lovire și alte violențe
Cele două minore din Pitești, implicate într-un scandal la sfârșitul lunii iulie, sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe.
Două minore de 14 ani, respectiv 16 ani, ambele din Pitești, sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe.
Polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 din Codul penal.
Reamintim faptul că, cercetările au fost demarate din oficiu la data de 03 august 2020, ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini privind două ipostaze în care o minoră a fost agresată. În urma activităților desfășurate, au fost identificate și audiate persoanele implicate. Din cercetări s-a stabilit că, la sfârșitul lunii iulie, o fată de 14 ani, ar fi fost agresată, în aceeași zi de două minore, de 14 ani, respectiv 16 ani, în timp ce se afla în locații diferite de pe raza municipiului Pitești.
În urma administrării probatoriului, față de cele două minore care au săvârșit faptele, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, potrivit ZiarulArgeșul.ro.
La începutul lunii septembrie, un caz similar a șocat întreaga țară. Patru fete din județul Gorj au agresat o adolescentă în spaţiul public și au filmat tragicul eveniment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News