Data publicării:

Minore cu handicap, obligate să se prostitueze la Timișoara

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
proxeneti
proxeneti

 Mai multe descinderi au avut loc, joi dimineață în Timișoara, la adresele unor bărbați care sunt suspecți de trafic de persoane și tâlhării. Potrivit anchetatorilor, bărbații racolau minore pe care le obligau să se prostitueze, iar clienții acestora erau tâlhăriți.

Potrivit anchetatorilor, suspecții racolau minore cu handicap şi le obligau să se prostitueze. Sunt acuzaţiile care li se aduc unor bărbaţi din Timiş. Anchetatorii au descins joi dimineaţă la domiciile lor, iar acum sunt audiaţi.

Unul dintre suspecţi este un bărbat în vârstă de 60 de ani care în urmă cu zece ani a fost arestat pentru proxenetism şi acte sexuale cu minori. Acum, acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, obligau fete de 12-15 ani să se prostitueze, iar pe clienţii acestora îi tâlhăreau, scrie Mediafax.

 Anchetatorii mai spun că cei patru bărbaţi întreţineau relaţii sexuale cu aceste fete, după care le trimiteau să îşi racoleze clienţii în zona Gării de Nord din Timişoara, tarifele practicate fiind cuprinse între 30 şi 50 de lei.

 În urma descinderilor de joi, două persoane au fost ridicate şi duse la audieri, fiind suspectate de tâlhărie, trafic de minori şi trafic de persoane şi viol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel