Data publicării:

Minoră dipărută dintr-un centru de plasament din Alba

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

O adolescentă este căutată de poliţişti după ce, miercuri seara, a plecat dintr-un centru de plasament din Alba Iulia şi nu s-a mai întors.

"În seara zilei de 30 octombrie, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de reprezentantul unui centru de plasament din municipiu, cu privire la faptul că, în seara aceleiaşi zilei, minora Lăcătuş Solenta, în vârstă de 15 ani, a plecat din centru şi nu a mai revenit", se menţionează într-un comunicat transmis Agerpres de către IPJ Alba.

Potrivit sursei citate, imediat după semnalarea dispariţiei minorei au fost demarate activităţile specifice în vederea depistării ei, aceasta fiind dată în urmărire la nivel naţional.

Semnalmentele fetei 

Fata are 1,60 metri înălţime şi o greutate de 59 de kilograme, păr negru, lung, ochi căprui şi faţă ovală. La data plecării, ea purta o geacă maro, lungă, blugi albaştri şi pantofi sport.

Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la depistarea ei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel