Ministrul Turismului, la coadă la vot: Este îmbucurător
Ministrul Turismului, lider al PSD Sibiu, Bogdan Trif, a declarat, la ieşirea de la urne, că este îmbucurător că românii votează în număr mare. Bogdan Trif a fost nevoit să stea la coadă, duminică, să voteze.
'Am votat cu o echipă de oameni competenţi, o echipă de patrioţi care să apere interesele României în Uniunea Europeană. Echipa cu care am votat nu o să voteze niciodată împotriva României. (...) Consider că toată lumea trebuie să meargă la vot şi să voteze o echipă de oameni competenţi care a venit cu proiecte, cu măsuri concrete, pentru ca românii să trăiască mai bine', a spus Bogdan Trif.
Întrebat ce părere are despre cozile de la liceul unde a votat din municipiul Sibiu, ministrul Trif a spus: 'Au murit oameni la Revoluţie pentru ca noi să ne bucurăm de acest drept şi este îmbucurător faptul că oamenii îşi exercită acest drept care trebuie menţinut cu orice preţ.'
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News