Data publicării:

Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu, la Reuniunea miniștrilor responsabili cu învățământul superior, cercetarea și inovarea de la Paris

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro

Evenimentul a fost organizat sub egida Președinției franceze a Consiliului UE.

Alegeri prezidentiale 2024

În cadrul reuniunii miniștrilor responsabili cu învățământul superior, cercetarea și inovarea din statele membre ale Uniunii Europene, având ca temă principală 'Consolidarea cooperării transnaționale între universități pentru viitorul Europei', ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a salutat lansarea de către Comisia Europeană, în data 18 ianuarie 2022, a Comunicării privind Strategia europeană pentru universități. Ministrul român al Educației a subliniat că acest document este rezultatul unui proces îndelungat de cooperare și reflecție la nivel european, la care au contribuit statele membre și universitățile, atât în cadrul Procesului Bologna, cât și în cadrul oferit de implementarea programelor europene în domeniile educației și cercetării, se arată într-un comunicat de presă.

PNRR, investiţii pentru digitalizarea universităţilor şi nu numai

În același timp, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a reliefat importanța și necesitatea identificării celor mai eficiente mijloace de consolidare a sinergiilor între învățământul superior, cercetare și inovare, accentuând condiția sine qua non a parteneriatului între universități și mediul socio-economic pentru o valorizare reală a rezultatelor cercetării și pentru un transfer tehnologic eficient.

Totodată, ministrul Educației a precizat că la nivel național, sub tutela proiectului România Educată, Planul Național de Redresare şi Rezilienţă include obiective de investiții care au în vedere sprijinirea procesului de digitalizare a universităților, susținerea unor rute complete de învățământ profesional/dual, precum și construcția de facilități moderne care să susțină un proces educațional modern și o tranziție ecologică.

Pentru facilitarea cooperării transnaționale la nivel european, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a declarat susținerea continuă și fără echivoc a României, atrăgând, totuși, atenția asupra importanței, dar și a caracterului extrem de ambițios al propunerilor de clarificare a statutului juridic al alianțelor de universități europene și al unor „diplome europene” de licență, master sau doctorat.

Ministrul francez al învățământului superior și cercetarii, Frederique Vidal, în calitate de reprezentant al Președinției franceze a susținut importanța promovării „atractivităţii şi competitivităţii” universităților europene, subliniind importanța libertății academice, a integrității ştiinţifice, precum și a resurselor alocate cercetării, domeniu care „trebuie finanţat mai mult şi mai bine”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel