Ministrul Sorin Grindeanu, interviul zilei la DC News TV
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, revine la DCNews și DCNewsTV.

Interviul cu ministrul Sorin Grindeanu va fi difuzat joi, începând cu ora 11.00, la DCNews și DCNewsTV. Rămâneți alături de noi!

Cine este Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu s-a născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeş. A absolvit Facultatea de Matematică - Secţia Informatică, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara (1992-1997).

După absolvire, a urmat studii postuniversitare cu specializarea Baze de Date la Universitatea de Vest Timişoara (1997-1998), bursa Tempus cu specializare în Perfecţionare în domeniul statisticii sociale la Universitatea din Bologna - Italia (1999), curs de perfecţionare în Securitate, diplomaţie şi politică externă la Institutul Diplomatic Român (2012), potrivit CV-ului publicat pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro.

A intrat în politică în noiembrie 1996, când a devenit membru al PDSR. Doi ani mai târziu, în octombrie 1998, a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDSR Timiş, iar în decembrie 2001 - vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat Timiş. A fost membru în Biroul Executiv Judeţean al PSD Timiş (din oct. 2002), membru în Consiliul Naţional al Organizaţiei de Tineret PSD Timiş (din nov. 2002) şi preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş (dec. 2003-mai 2003). Preşedinte PSD Timişoara (apr. 2008-nov. 2014) şi preşedinte PSD Timiş (nov. 2014-iun. 2017). 

În perioada iunie 2004-iunie 2008, a fost consilier local la Consiliul Local Timişoara. Din iunie 2008 până în decembrie 2012, a fost viceprimar al municipiului Timişoara.

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, Sorin Grindeanu a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş. A fost membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (febr. 2015-iun. 2016), membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI (febr. 2013-dec. 2014), membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (dec. 2012-febr. 2013).

A fost ministru al Comunicaţiilor (dec. 2014-nov. 2015), preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş (iun. 2016-ian. 2017) şi prim-ministru al României (ian.-iun. 2017). În perioada nov. 2017-oct. 2020, a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

A obţinut un nou mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş. 

Anul trecut, Sorin Grindeanu a fost propus să ocupe funcția de ministru al Transporturilor în noul guvern PSD-PNL-UDMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel