Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, declarat persona non grata în Polonia
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Polonia l-a desemnat persona non grata pe Serghei Lavrov, iar Rusia a reacționat.

Rusia a denunţat sâmbătă ceea ce a numit decizia provocatoare a Varşoviei de a nu autoriza intrarea pe teritoriul Poloniei a ministrului de externe rus Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE, transmite AFP. Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE, estimează comunicatul citat. Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunşat vineri că a refuzat să autorizeze intrarea lui Serghei Lavrov pe teritoriul ei. Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare, a explicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei poloneze a OSCE.

Reuniunea va avea loc pe 1 și 2 decembrie la Lodz

Potrivit acestei surse, delegaţia rusă nu trebuie să includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov. Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din OSCE va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

Potrivit Moscovei, delegaţia rusă va fi condusă de ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukacevici. De la crearea sa în 1975, în plin 'război rece', pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală a OSCE, la care în mod normal Serghei Lavrov participă, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale.

Numărul deţinuţilor din Rusia s-a redus cu 23.000, în doar două luni. Grupul Wagner, recrutări masive

În lunile septembrie şi octombrie 2022, numărul deţinuţilor din coloniile corecţionale de sex masculin din Rusia a scăzut cu 23.000 de persoane, scrie publicaţia 'Mediazona', cu referire la statisticile Serviciului Federal al Penitenciarelor. Până la începutul lunii septembrie, în penitenciare erau aproape 348.000 de deţinuţi. Până la începutul lunii octombrie, acest număr a scăzut la 338.000 de deţinuţi, iar la începutul lunii noiembrie - la 325.000 de deţinuţi, scrie Rador, citând Sever Realii.

Totodată, după cum notează Mediazona, numărul celor care se află în centre de arest preventiv sau în colonii, precum şi numărul femeilor condamnate, practic, nu s-a modificat. Potrivit jurnaliştilor, numărul deţinuţilor nu a scăzut niciodată atât de puternic, în Rusia, în ultimii ani, chiar nici în timpul amnistiei. Mediazona sugerează că actuala reducere se datorează recrutării deţinuţilor în cadrul Grupului Wagner.

Condamnaţilor li se oferă graţiere, după şase luni de participare la război

În august 2022, a devenit cunoscut faptul că Grupul Wagner, care participa la războiul din Ucraina, a început să recruteze deţinuţi ruşi în cadrul formaţiunilor sale. Condamnaţilor li se oferă graţiere, după şase luni de participare la război şi plăţi în numerar. De recrutare se ocupă omul de afaceri Evgheni Prigojin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care în luna septembrie şi-a recunoscut implicarea în Grupul Wagner.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel