'În ceea ce priveşte termenele, lucrările pregătitoare vor dura aproximativ un an pentru a putea pune (acordul anterior) pe hârtie şi a pregăti măsuri concrete. Avem nevoie de contacte între militari şi suntem pregătiţi pentru asta', a spus Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său moldovean Nicu Popescu. Şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că a discutat cu Nicu Popescu despre acţiunile necesare pentru încheierea retragerii arsenalului, problemă cu care cele două ţări se confruntă de mai bine de 20 de ani.
Retragerea 'presupune furnizarea echipamentului necesar, trimiterea specialiştilor, stabilirea surselor de finanţare şi semnarea contractului', a precizat Lavrov, care a subliniat că toate demersurile trebuie să îndeplinească standardele de securitate ale armatei ruse. Luna trecută, Republica Moldova a făcut publică propunerea rusă privind retragerea definitivă a armelor şi muniţiilor sovietice care se găsesc pe teritoriul transnistrean. Anunţul a fost făcut la Chişinău de preşedintele Igor Dodon, după o întâlnire cu ministrul rus al apărării Serghei Şoigu. Dodon a spus că această propunere va fi transmisă participanţilor la negocierile de soluţionare a conflictului transnistrean în formatul 5 + 2 (R. Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia şi Ucraina, SUA şi UE fiind observatori).
Prezenţa acestui arsenal, estimat iniţial la aproximativ 40.000 de tone de arme şi muniţii lăsate de armata sovietică în retragerea sa din Europa, a fost întotdeauna un element de descurajare pentru autorităţile de la Chişinău şi o garanţie de securitate pentru separatiştii din Tiraspol. R. Moldova a solicitat în numeroase rânduri demilitarizarea completă a Transnistriei, ce ar presupune plecarea trupelor de pace ruse, a căror prezenţă Chişinăul o consideră ilegală. În conformitate cu Acordul pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean semnat în iulie 1992, Rusia a instalat 2.400 de militari pentru a garanta pacea în zonă, contingent pe care l-a redus de-a lungul anilor.
Cu toate acestea, Rusia a precizat că posibila retragere a arsenalului din regiune nu ar afecta prezenţa militarilor săi, deoarece consideră că acest contingent a avut succes în misiunea de 'instituire a păcii'. Teritoriul transnistrean, de doar o jumătate de milion de locuitori, în majoritate ruşi şi ucraineni, a rupt legăturile cu R. Moldova după conflictul armat din perioada 1992-1993, în care a fost sprijinit de Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit