Data publicării:

Ministrul propus al Energiei: Îmi doresc unanimitate în Parlament dacă vom modifica Legea offshore

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul propus al Economiei şi Energiei, Virgil Popescu, a arătat că doreşte să existe consens politic în ceea ce priveşte o eventuală modificare a Legii offshore, precizând că va cere companiilor care operează în Marea Neagră să precizeze concret dacă vor să se retragă din aceste proiecte sau nu.

"Vă promit că voi avea discuţii cu operatorii şi împreună cu Parlamentul vom discuta şi vom face, dacă este cazul, modificări la Legea offshore. Îmi doresc unanimitate în Parlament pe această lege. Inclusiv modul în care s-a lucrat în Parlament la această lege a scăzut încrederea investitorilor", a spus Popescu, audiat în comisiile parlamentare de specialitate, scrie Agerpres.

La plecare, el a detaliat jurnaliştilor faptul că va cere companiilor petroliere să precizeze dacă au trimis sau nu Guvernului scrisori în care anunţă că vor să se retragă din proiectele din Marea Neagră.

"Îmi doresc în Parlament un consens pe proiecte de importanţă naţională pentru România, aşa cum este Legea offshore. Când voi fi învestit, voi avea discuţii cu operatorii din piaţă, care au acele zăcăminte în exploatare, voi vedea dacă există sau nu există la nivelul ministerului Energiei sau Economiei scrisori de intenţie din partea unor operatori de a renunţa sau de a nu renunţa, pentru că noi nu avem decât informaţii din presă, nu există nicio declaraţie oficială", a spus ministrul desemnat.

El a susţinut că va propune ca în Parlament să existe o comisie care, împreună cu Ministerul Economiei şi Energiei, să se ocupe de un eventual proiect al Legii offshore, care să fie însuşit de toate partidele politice.

"Nu vom da o ordonanţă de urgenţă, nu vom iniţia noi un proiect de lege la nivelul Guvernului, vrem să existe consens politic", a subliniat Popescu.

În ceea ce priveşte OUG 114/2018, el a propus abrogarea actului normativ printr-un calendar de liberalizare în două etape, agreat cu Comisia Europeană, care prevede dereglementarea completă până în 2021, inclusiv la consumatorii casnici.

"OUG 114 a creat mari perturbaţii în sistem. Nu a scăzut preţul gazelor pentru populaţie. Nu a creat nimic bun în piaţă, ci a crescut preţurile la consumatorii non-casnici cu peste 25%. Acest lucru înseamnă scăderea competitivităţii industriei româneşti, scumpiri, inflaţie. Consumatorul casnic nu a beneficiat de plafonarea preţului gazelor la 68 de lei pe MWh, ci practic s-a făcut un transfer de profit de la producător de furnizor. E timpul să ne revenim şi să găsim o soluţie", a spus Popescu, în cadrul audierilor.

Tot în ceea ce priveşte sectorul energetic, el s-a declarat împotriva schemei de ajutor de stat către Complexul Energetic Oltenia prin socializarea costurilor cu certificatele de emisii, arătând că producătorul de energie pe bază de cărbune poate funcţiona cu ajutorul unei scheme de stat pentru investiţii, doar dacă este aprobată de Comisia Europeană.

De asemenea, Popescu a vorbit despre faptul că până în 2030 ar trebui să fie construit un nou reactor nuclear le Cernavodă, inclusiv prin forţe proprii ale Nuclearelectrica, dacă nu va exista un investitor privat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel