Data actualizării:
Data publicării:

Ministrul Palmer, în extaz: E o hotărâre pe care o putem numi istorică

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristina Paşca Palmer, a mărturisit, miercuri seară, la Realitatea TV , că este foarte fericită de faptul că o prioritate a mandatului său, Parcul Natural Văcărești, a fost declarat arie protejată, precizând însă că există 143 de solicitări de revendicare a terenului.

Alegeri prezidentiale 2024

"Sunt foarte fericită, pentru că astăzi cred că am putut să dăm o veste foarte bună atât românilor, cât şi bucureştenilor. Este o hotărâre pe care cred că o putem numi istorică, pentru că prin această Hotărâre de Guvern prin care am declarat Parcul Natural Văcăreşti ca arie protejată, este primul parc urban din Europa continentală. Are peste 190 de hectare, nu mai există o asemenea zonă decât la Londra, dar mult mai mică, de circa 40 de hectare. Mai e un pic de lucru pentru a ajunge la nivelul de amenajare, dar este un prim pas şi mă bucur, pentru că eu mi-am stabilit asta ca o prioritate a mandatului meu. E un lucru de care să ne bucurăm cu toţii, pentru bucureşteni e un plămân verde (...), e o mare realizare să avem acest parc urban", a declarat ministrul Cristina Paşca Palmer.

Oficialul Guvernului a precizat că retrocedările le rezolvă Administraţia Naţioanală a Apelor Române, care este administratorul acestui teren, proprietatea statului și că în clipa de față sunt șase persoane care au titluri de proprietate. "Sunt solicitări de revendicare a terenului - aproape 143, 30 le-am rezolvat deja.

"De îndată ce oamenii îşi primesc titlurile, iar termenul a fost decalat până la 1 ianuarie 2017 - ei pot să-şi depună documentaţia... Deci, de îndată ce sunt proprietari, prin legislaţia existentă trebuie să fie compensaţi. Declararea acestui parc nu afectează dreptul de proprietate sub nicio formă, de fapt îi ridică valoarea, pentru că în momentul de faţă avem doar o cuvă de lac, guvernat de Legea Apelor, unde nu ai voie să construieşti absolut nimic. Deci nici dacă l-ar fi recuperat, nu ar fi putut să facă nimic acolo", a mai explicat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel