Data actualizării:
Data publicării:

Ministrul Muncii, Marius Budăi: Să reflectăm la importanța socială a vârstnicilor

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie, în întreaga lume, iar mesajele transmise pe parcursul acestei zile au scopul de a aminti că drepturile persoanelor în vârstă sunt inseparabile de principiile stabilite de Organizația Națiunilor Unite: independență, participare, împlinire personală și demnitate.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS) felicită astăzi reprezentanții generațiilor care au înfruntat perioade mult mai dificile decât cele din prezent și îi asigură de atenția sporită pe care o acordă condițiilor de viață și respectării drepturilor lor, se arată într-un comunicat de presă. 

"1 octombrie este Ziua Internațională a Vârstnicilor, un moment special pentru a reflecta asupra importanței lor în societatea noastră și amprenta pe care acești oameni au lăsat-o în timp. Persoanele în vârstă și-au câștigat deja locul în societatea noastră și multe dintre ele continuă să participe în diferite moduri la dezvoltarea economică și socială. Este datoria noastră să continuăm să luăm măsuri pentru a da părinților și bunicilor noștri șansa de a rămâne activi și independenți din punct de vedere economic și social", a transmis ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.

Pensiile, majorate

În acest context, MMJS amintește că, începând cu 1 septembrie 2019, toate cele cinci milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate au fost majorate, valoarea punctului de pensie fiind ridicată de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar indemnizaţia socială, denumită și pensie minimă, de la 640 la 704 lei. În același timp, plafonul pentru acordarea de medicamente compensate a fost mărit de la 990 de lei la 1.138 de lei.

Tot în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale persoanelor vârstnice din România, pentru anul viitor este prevăzută o nouă majorare a valorii punctului de pensie, de la 1.265 de lei la 1.775 de lei.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost instituită, la 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel