Ministrul Muncii: Când și cum se dau ajutoarele de încălzire
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, la România TV, cum și când vor fi date ajutoarele de încălzire. Mai mult, a subliniat că cererile pentru ajutoarele de încălzire se pot depune până la data de 20 noiembrie.
"Ajutorul de încălzire se acordă în funcţie de forma de încălzire şi venituri, pe tranşe, începând de la 155 de lei şi poate ajunge până la 1.082 de lei, dacă încălzirea este în sistemul de termoficare şi 615 lei pentru celelalte forme de încălzire. Oamenii trebuie să ştie că ajutorul se acordă de la 1 noiembrie 2013 până pe 31 martie 2014. Pe lângă ajutorul de la Guvern, şi primăriile pot acorda un ajutor, suplimentar. O informaţie importantă pentru oameni este că cererile pentru ajutoarele de încălzire se pot depune până la 20 noiembrie", a declarat Mariana Câmpeanu.
Una dintre noutățile aduse de către ministrul Muncii este că "Ajutorul pentru energie electrică este aproape la acelaşi cuantum cu cel pentru gaze naturale". În plus, asistaţii social trebuie să ştie că din 2013, toată suma pentru încălzirea cu lemne se acordă într-o singură tranşă. Până acum se acorda în mai multe tranșe, în fiecare lună.Ce acte sunt necesare pentru a obține ajutoarele de încălzire
Persoanele, care știu că au situația materială care să le permită să beneficieze de acest ajutor, trebuie să depună la sediul primăriei de domiciliu o cerere, completată de următoarele documente:
- actele de identitate ale membrilor familiei;
- dovezi ale veniturilor acestora (adeverinţe de salarii, mandate de plată ale unor drepturi sociale etc);
- înscrisuri cu privire la forma de deţinere sau de utilizare a locuinţei (act de proprietate, contract de închiriere, împuternicirea proprietarului pentru solicitarea ajutorului pentru încălzire în cazul chiriaşilor etc).
Noile modele de formulare vor putea fi procurate de la sediile primăriilor sau de pe paginile web ale acestora, ale agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială sau de pe site-ul Ministerului Muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News