El a subliniat că "justiția se face în sala de judecată și doar atât", asigurând că, la final, soluția care va fi dată va arăta că "s-a făcut dreptate".
"Ce s-a întâmplat pe traseu, cum spuneți, o să vedem la momentul finalizării demersului început la nivelul Inspecției Judiciare. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că justiția se face în sala de judecată și doar atât. (...) Cred că, dacă toți cei care se uită cu atenție la acest caz au încredere în actul de justiție, mai devreme sau mai târziu cu siguranță vor primi o soluție despre care să spunem că într-adevăr s-a făcut dreptate", a afirmat ministrul Justiției.
Întrebat ce mesaj i-ar putea fi transmis victimei, Robert Cazanciuc a spus că i se poate transmite "compasiune" față de situația în care aceasta se află.
"Nu știu dacă noi trebuie să îi transmitem neapărat ceva fetei. Cu siguranță putem transmite (fetei violate — n.r.) compasiune pentru situația în care s-a aflat, dar, vorbind de vinovății, cred că trebuie să așteptăm finalizarea unui proces", a mai declarat ministrul, scrie Agerpres.
VEZI ȘI: Maria Coman, semnal de alarmă: Să nu-mi spuneţi că generalizez
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme