Data publicării:
Ministrul Ionuț Vulpescu, lansare Barometru de Consum Cultural. "Știrile, vădit exagerate"
Ministerul Culturii a inaugurat Institutul Național pentru Cercetare și Formare, odată cu lansarea "Barometrului de Consum Cultural 2014".
Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea Ministerului Culturii, a lansat „Barometrul de Consum Cultural 2014", cea mai importantă analiză statistică a sectorului cultural din România.
Informații oferite de "Barometrului de Consum Cultural 2014"
"Barometrul de Consum Cultural 2014. Cultura, între global și local" oferă informații despre dinamica valorilor și practicilor din societatea românească de astăzi, despre modul în care populația se raportează la sectorul cultural, devenind un instrument esențial în dezvoltarea strategiilor locale și regionale. Rezultatele reflectă vitalitatea culturală la nivel național, precum și tendințele de consum ale populației. Volumul se adresează atât publicului larg, cât și specialiștilor din domeniul culturii și reprezentanților autorităților publice centrale și locale.
În România, "Barometrul de Consum Cultural" este singura inițiativă de acest gen, iar repetarea anuală operează o ordonare periodică a informației pe diferite teme culturale, semnalând variațiile și schimbările, de la an la an.
Situația consumului cultural public în România
Numărul „non-consumatorilor" de teatru a scăzut în ultimii 10 ani cu aprozimativ 14 puncte procentuale, fiind vorba de cea mai mare scădere înregistrată în rândul diferitelor forme de consum cultural public pentru care s-au cules date. Însă, în ceea ce privește filarmonicile, consumul cunoaște valori foarte mici pentru populația generală a României – 80,6% declară că nu merg deloc, iar 15,2 declară că merg „mai rar". Situația consumului de operă/operetă este similară cu cea a filarmonicii. Segmentul „non-consumatorilor" a scăzut, însă, în ultimii 10 ani cu aproximativ 10 puncte procentuale.
Consumul cultural public practicat cu ocazia evenimentelor de tip „festival" cunoaște valori bune pe segmentele „o dată la 2-3 luni" și „o dată la 4-6 luni". Astfel, 8,1% dintre respondenți merg de aproximativ patru ori pe an la acest gen de evenimente, iar 11,4% de aproximativ două ori pe an. Sărbătorile sau evenimentele locale se prezintă printre cele mai accesibile forme de consum cultural public pentru populația generală a României. Segmentul de „non-consumatori" cunoaște o valoare de 34,8%, în scădere cu aproximativ 10 puncte procentuale față de 2005. Între cei doi poli temporali ai măsurătorilor efectuate – 2005-2014, nu se înregistrează diferențe majore în ceea ce privește dimensiunea segmentului de „non-consumatori" de spectacole de divertisment sau muzică, fiind vorba de o foarte mică diferență, de -2 puncte procentuale, pentru 2014. În anul 2014, din populația analizată la nivel național, un procent de 5.7% a mers, cel puțin o dată pe lună, la cinematograf.
Ce spune Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu
Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, spune că întotdeauna știrile despre moartea consumului de cultură au fost exagerate.
"Știrile despre moartea consumului de cultură, inclusiv în rândul tinerilor, au fost vădit exagerate. Asta este partea bună a concluziilor barometrului de opinie, alcătuit la cererea Institutului Național Pentru Cercetare și Formare Culturală, care se lansează oficial împreună cu Barometrul.
Institutul se află în subordinea Ministerului Culturii, iar înființarea sa a răspuns unei nevoi reale, aceea de a fundamenta politicile publice în materie de cultură, și, în același timp pentru a forma profesional pe aceea care lucrează în acest domeniu. Obiectul său de activitate este întregul domeniu al culturii pe care îl legitimează și căruia îi estimează, cercetează și stabilește paradigmele de evoluție.
Nu este o invenție românească, și, într-un fel, ar trebui să ne reproșăm că nu l-am putut înființa mai devreme. Aproape fiecare țară din Europa deține organisme similare pentru sectorul cultural. Barometrul de Consum Cultural, singurul studiu din România care prezintă statistici la zi despre sectoarele culturale și creative, este un reper important, care ne poate ajuta să vedem care sunt rezultatele concrete ale eforturilor noastre de a deschide activitatea culturală către un larg segment de grupuri socio-culturale", spune Ionuț Vulpescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News