Data publicării:

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, îndeamnă coaliția de guvernare să ”ia în considerare intens” livrările de rachete Taurus pentru Ucraina

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află ce declarații a făcut ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, despre rachetele Taurus.

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut luni Guvernului german să ”ia în considererare intens” eventuale livrări de rachete de croazieră Taurus către Ucraina, subliniind că ”faptele sunt foarte, foarte clare”.

În cadrul unei conferințe de presă din timpul unei vizite în Muntenegru, Baerbock a declarat că Germania ar trebui să se gândească la trimiterea ”tuturor materialelor” către Ucraina care ar putea să o ajute să își apere teritoriul și să își protejeze populația, conform POLITICO.

Decizia cancelarului Scholz

Răspunsul a venit după ce a fost întrebată dacă este de acord cu argumentul cancelarului Scholz că Berlinul nu poate trimite rachetele de croazieră pe distanțe lungi deoarece acest lucru ar necesita prezența trupelor germane pe teritoriul ucrainean.

Cu toate acestea, Scholz și-a reiterat astăzi opoziția față de trimiterea rachetelor și a precizat că, în cele din urmă, decizia îi aparține.

”Eu sunt cancelarul și, prin urmare, acest lucru se aplică”, a declarat el în timpul unei vizite în Sindelfingen, în sud-vestul Germaniei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel