Data publicării:

Ministrul german al Apărării consideră că nu este momentul să se discute aderarea Ucrainei la NATO

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ingo Joseph
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ingo Joseph

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a respins o decizie rapidă privind aderarea Ucrainei la NATO, alianţa occidentală care sprijină Ucraina în războiului cu Rusia, statele membre furnizându-i arme, informează Reuters. Kievul doreşte ca alianţa militară nord-atlantică să îi ofere calitatea de membru. 

'Uşa este întredeschisă, dar nu este momentul să decidem acum', a declarat Pistorius joi seara, în cadrul programului ZDF găzduit de jurnalista Maybrit Illner, adăugând că Ucraina este conştientă care este situaţie procesului de luare a deciziilor pe acest subiect. Pistorius a spus că decizia de aderare a Ucrainei la alianţă nu poate fi luată doar din solidaritate, ci 'cu capul rece şi cu inima fierbinte. Nu invers'.

Posibila aderare a Ucrainei la NATO sau la Uniunea Europeană nu va fi discutată vineri la cea de-a patra întâlnire a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei de la baza aeriană americană Ramstein din sudul Germaniei, a adăugat ministrul. Declaraţiile ministrul german al Apărării au fost făcute după prima vizită în Ucraina a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, după invazia rusă.

Jens Stoltenberg l-a invitat pe preşedintele Volodimir Zelenski la Summit-ul NATO ce va fi găzduit de Vilnius în luna iulie. Aderarea la NATO şi garanţii solide de securitate pentru Ucraina vor fi prioritare pe agenda summit-ului, a precizat secretarul general al alianţei nord-atlantice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel