Ministrul Economiei, Radu Oprea: În instituțiile de stat, sunt oameni care lucrează mult și bine. Să le spunem măcar mulțumesc, un simplu mulțumesc
Ministrul Radu Oprea consideră că ar trebui să-i descoperim pe angajații din instituțiile de stat și să le mulțumim.
Ministrul Economiei a declarat, într-o emisiune televizată, că angajații din instituțiile de stat chiar muncesc, mult și bine, iar noi nu vorbim despre ei, nu suntem curioși să-i descoperim sau să le spunem măcar mulțumesc. Desigur, le mulțumim că-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu celor care o fac. Însă declarația ministrului Radu Oprea concurează serios cu măsurile anunțate de către ministrul de Finanțe, care și-a transformat angajații din Minister și din unitățile subordonate în angajații speciali, apreciind că ei trebuie să fie exceptați de la măsurile care se iau pentru aparatul bugetar, având o activitate specifică, complexă și importantă. Pare că totuși n-am scris greșit când am spus că liberalul Marcel Boloș dă tonul ”reducerii cheltuielilor bugetare”... Și ce mai ton!
”Eu știu că-n toate instituțiile de stat sunt oameni care lucrează. Și lucrează mult, și lucrează bine. În general, despre aceștia nu vorbim și nici măcar nu avem curiozitatea să-i descoperim, să-i vedem, să vorbim despre ei, să le spunem măcar ”mulțumesc”, un simplu mulțumesc. Pentru acei oameni care lucrează lucrul acesta este foarte important, pentru că munca lor este valorizată. Dacă știm să-i găsim pe aceștia, garantez că lucrurile vor merge mult mai bine în statul român. Cred că am să vă produc o surpriză la sfârșitul anului, când o să ne uităm împreună pe profitul operațional al companiilor de stat” spune Radu Oprea, ministrul Economiei, la B1TV, conform unei înregistrări publicate de către postul citat pe canalul de Youtube. Facem această precizare, întrucât înregistrarea este fragmentată, fiind scoase în evidență cele mai importante declarații din emisiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News