Data publicării:
Ministrul de Finanțe: TVA la carne, fructe și legume va scădea de anul acesta
Ministrul de Finanțe, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă, la emisiunea "Income", difuzată de Antena 3, că Taxa pe Valoare Adăugată va scădea din a doua jumătate a acestui an la carne, fructe și legume.
Şi accizele vor scădea înainte de 1 ianuarie 2016, a mai spus ministrul care nu a vrut, însă, să dea o dată exactă.
Reducerea accizei şi TVA "nu va aştepta 1 ianuarie 2016, sub nicio formă", a spus ministrul.
Întrebat dacă, în 2015, românii vor vedea reducerea TVA şi a accizelor, Dariu Vâlcov a răspuns: " Da, pentru că acel impact de 16 miliarde brut, respectiv aproximativ 7 miliarde net calculat pe 1 ianuarie 2016 noi l-am împărţit aproape echitabil între 2015 şi 2016".
NOUL COD FISCAL: TVA standard scade la 20%, iar pentru alimente - la 9%, de la 1 ianuarie 2016
Totodată, Vâlcov a confirmat varianta invocată de premierul Victor Ponta ca Executivul să-și asume răspundea pe noul Cod Fiscal dacă PNL îl va respinge în Parlament.
"Acest Cod trebuie să fie bun, nu trebuie să comentăm în ideea "sunt prea muote măsuri de sâtnga, sunt prea puţine de dreapta".(...)Dacă este aşa de ultraliberal, atunci PNL să vină să spună că susţine această propunere", a declarat ministrul Vâlcov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News