Data publicării:

Ministrul de Finanțe, anunț important privind darea în plată

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
bani-lei-ovidiu-iordachi
bani-lei-ovidiu-iordachi

Impozitul pe transferul proprietăţii nu se va mai plăti în cazul dării în plată, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, marţi, într-un briefing la Palatul Victoria.

'După cum am anunţat încă de la sfârşitul lunii mai am demarat această activitate de a elabora cadrul legal care să permită ca la darea în plată să nu se mai plătească impozitul pe tranzacţie, pe transferul proprietăţii. Se aplică pentru o operaţiune de dare în plată, practic pentru un credit, chiar dacă acest credit include mai mult de o proprietate, se aplică pentru tot creditul. De asemenea, se înfiinţează acest registru al acestor acţiuni de darea în plată, el va fi administrat de către notari şi practic acolo se poate verifica foarte uşor în momentul în care cineva solicită să facă uz de această procedură, dacă plăteşte sau nu impozitul pe transferul proprietăţii, practic dacă a mai beneficiat de o asemenea măsură şi nu a plătit impozitul pe transferul proprietăţii. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru executările silite', a spus Anca Dragu.

Noile reglementări sunt introduse într-o ordonanţă de urgenţă adoptată marţi de Guvern, care modifică şi completează Codul fiscal şi care are în vedere protejarea persoanelor fizice care au recurs la darea în plată ca urmare a faptului că se află într-o situaţie economică dificilă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

'Potrivit actului normativ, beneficiar este orice persoană fizică, indiferent de calitatea pe care o are în contractul de credit şi care apelează pentru prima dată la darea în plată. Pentru orice altă solicitare de dare în plată ulterioară, se plăteşte impozitul pe transferul proprietăţii imobiliare', se spune în comunicat.

Se înființează un nou registru

Guvernul precizează că pentru identificarea primei operaţiuni de dare în plată se înfiinţează la nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România Registrul naţional notarial de evidenţă a actelor de dare în plată.

În acest registru se înscriu actele autentificate de notarul public şi hotărârile judecătoreşti de dare în plată emise conform Legii 77/2016. Totodată, persoanele care au fost deja executate silit şi care apelează la articolul 8(5) din Legea dării în plată, pentru a li se anula datoriile neachitate la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă, după intrarea în vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia.

În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligaţia plăţii impozitului aferent venitului din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, se mai arată în comunicatul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel