Data actualizării:
Data publicării:

Ministrul Cîmpeanu a spus când se va vaccina anti-Covid-19

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Ministrul Cîmpeanu a spus când se va vaccina anti-Covid-19 / FOTO Agerpres
Ministrul Cîmpeanu a spus când se va vaccina anti-Covid-19 / FOTO Agerpres

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi, că se va vaccina anti-COVID-19 în zilele următoare, precizând că, potrivit unei raportări parţiale de miercuri, 50% din personalul din învăţământul preuniversitar doreşte să se imunizeze, iar în învăţământul superior - peste 60%.

'Cu siguranţă mă voi programa pentru vaccinare. Dacă va fi de folos o voi face public. Nu am vrut să fie nici mai devreme, nici mai târziu decât programarea deja făcută de către coordonatorul campaniei de vaccinare. Zilele următoare, da, cu siguranţă, în ceea ce mă priveşte, mă voi vaccina. Cu excepţia celor care au motive întemeiate de ordin medical, îmi doresc să înţeleagă fiecare dintre colegii cadre didactice că vaccinarea lor va însemna o diminuare a riscului de transmitere, va însemna o creştere a siguranţei pentru ei, pentru colegii cadre didactice şi pentru elevi. Mai departe, aceşti elevi nu vor transmite în familii acest virus', a declarat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că, potrivit unei raportări parţiale de miercuri, 50% din personalul din învăţământul preuniversitar doreşte să se vaccineze, iar în ceea ce priveşte personalul din învăţământul superior este vorba despre peste 60%. 'Avem o raportare parţială la nivelul zilei de ieri care ne arată că în sistemul de învăţământ preuniversitar aproape 50% din personal are disponibilitate de vaccinare, iar în sistemul universitar am depăşit nivelul de 60% cu privire la disponibilitatea de vaccinare. (...)

Scopul acestei statistici este acela de a pregăti dozele de vaccin pentru vaccinarea prioritară a personalului din Educaţie căruia trebuie să i se acorde o prioritate conformă cu ceea ce declară întreaga societate cu privire la importanţa şcolii. Raportarea este parţială, cea finală va fi mâine', a explicat ministrul Educaţiei, la Digi24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel