Ministrul bulgar de Externe speră că România va face eforturi să adere la Schengen în martie 2011
Bulgaria va fi pregătită pentru a adera la spaţiul Schengen în martie 2011, a declarat ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Nikolai Mladenov, exprimându-şi speranţa că şi România va face la fel, şi chiar eforturi mai mari, relatează Standart News, în ediţia electronică de miercuri, citat de Atât Bulgaria, cât şi România "trebuie să finalizeze efortul de a adera la spaţiul Schengen", a declarat ministrul bulgar, într-un interviu acordat publicaţiei, care l-a invitat să comenteze afirmaţia ministrului român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, potrivit căreia "Bulgaria a înregistrat întârzieri de ordin tehnic privind (aderarea) la zona Schengen".
"Până în martie 2011, Bulgaria va fi pregătită din punct de vedere tehnic, astfel încât o hotărâre cu privire la aderarea la zona Schengen să fie luată", a continuat Mladenov. "Sper ca România să facă la fel, şi chiar eforturi mai mari pentru a fi pregătită până la această dată", a adăugat ministrul bulgar.
Mladenov a mai declarat că România a reacţionat diferit, în comparaţie cu Bulgaria, în privinţa unei legături între aderarea sa la Schengen şi raportul de monitorizare al Comisiei Europene, pentru că "sunt ţări diferite şi abordează problemele diferit".
Însă "cabinetul Bulgariei le spune problemelor pe nume", a subliniat Mladenov. "Dacă nu am fi avut probleme cu sistemul judiciar, nu ar fi existat raport de monitorizare. Eu sunt sigur că fără a face vreo legătură formală între aderarea la Schengen şi raportul Comisiei, ele vor fi sincronizate astfel încât să permită Bulgariei să se alăture zonei Schengen până la sfârşitul lui 2011", a mai declarat ministrul bulgar al Afacerilor Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News