Urmărește emisiunea live
Ministrul Bogdan Aurescu, în premieră la o reuniune G7+
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Ministrul Bogdan Aurescu a participat, marţi, la reuniunea în format G7+ la nivel de miniştri de externe pe tema infrastructurii energetice a Ucrainei, desfăşurată în marja reuniunii ministeriale NATO organizate la Bucureşti.


Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MA) transmis AGERPRES, este pentru prima oară când o reuniune G7 este găzduită de România şi, de asemenea, este prima oară când România este invitată să participe la o reuniune a G7, prin ministrul Aurescu, fiind astfel reconfirmat "rolul esenţial al României în facilitarea sprijinului acordat de comunitatea internaţională Ucrainei".

"Reuniunea a fost prezidată de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Annalena Baerbok, şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului ucrainean de externe Dmytro Kuleba, fiind axată pe identificarea soluţiilor pentru refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei, afectată semnificativ de atacurile ruseşti cu rachete din ultima perioadă. La reuniune, desfăşurată în format hibrid, au luat parte miniştri ai afacerilor externe sau alţi înalţi reprezentanţi din statele G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA), precum şi din Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania, Suedia, Ucraina, alături de reprezentanţi ai NATO, Uniunii Europene, BERD şi Băncii Mondiale", precizează sursa citată.

Şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, a evidenţiat, în intervenţia sa, importanţa solidarităţii şi a eforturilor comune pentru consolidarea securităţii energetice a Ucrainei şi a Republicii Moldova, în vederea edificării unui sector energetic regional mai rezilient, integrat şi stabil. El a arătat că, pe fondul evoluţiilor critice cauzate de agresiunea rusă împotriva Ucrainei, România contribuie direct la găsirea de soluţii pentru cele mai presante probleme energetice regionale, cum ar fi asigurarea a circa 80% din necesarul total de consum de energie electrică al Republicii Moldova, precizează comunicatul MAE.

Totodată, ministrul Aurescu a subliniat că efortul comunităţii internaţionale trebuie îndreptat de urgenţă către repararea infrastructurii de transport al energiei electrice din Ucraina, precum şi pentru adresarea problemelor structurale care limitează în prezent opţiunile de acordare către Ucraina a unor ajutoare de urgenţă prin furnizarea de electricitate. Oficialul român a evidenţiat şi dificultăţile întâmpinate de Republica Moldova ca urmare a bombardamentelor din Ucraina şi a arătat că este nevoie de îmbunătăţirea conexiunilor Ucrainei şi Republicii Moldova cu UE, se arată în comunicatul menţionat.

"Ministrul Bogdan Aurescu a evocat, în acest context, întâlnirea de la Odesa, din 15 septembrie 2022, a formatului Trilateralei, iniţiate de ministrul român de externe, a miniştrilor afacerilor externe ai României, Ucrainei şi Republicii Moldova, la care au fost invitaţi şi miniştrii energiei din cele trei state şi în cadrul căreia au fost convenite linii comune de acţiune pentru dezvoltarea interconectivităţii şi consolidarea securităţii energetice a Ucrainei şi Republicii Moldova, pe termen mediu şi lung. Pe un plan mai larg, ministrul Bogdan Aurescu a reconfirmat angajamentul României pentru participarea la reconstrucţia Ucrainei, inclusiv la reabilitarea sistemului energetic al acesteia, precum şi pentru implicarea activă la eforturile întreprinse în acest sens în formatele europene şi euroatlantice de dialog şi coordonare", mai relatează comunicatul transmis de MAE, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel