Ministrul Angel Tîlvăr: România, printre primele state care au condamnat agresiunea ilegală, neprovocată a Rusiei
România a fost printre primele state care au condamnat agresiunea ilegală, neprovocată şi care încalcă normele de drept internaţional a Rusiei asupra Ucrainei şi va continua să sprijine statul vecin în formatul NATO şi în cel al UE şi pentru că împărtăşesc acelaşi sistem de valori, a declarat ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr.
"România a fost printre primele state care au condamnat agresiunea ilegală, neprovocată şi care încalcă normele de drept internaţional a Rusiei asupra Ucrainei. România de la început a avut manifestări de solidaritate care nu au trecut neobservate de către partenerii noştri şi, dacă mă refer doar la hubul de primire de refugiaţi de la Suceava, la faptul că peste 3,5 milioane de cetăţeni ucraineni au tranzitat România, dintre care o parte au rămas în ţară, lucru care a generat din partea statului român măsuri care au pornit de la peste 20 de modificări legislative care să permită refugiaţilor ucraineni inclusiv să lucreze sau să studieze pe teritoriul României", precum şi accesul la servicii medicale, la transport şi la lucruri care să le uşureze "o situaţie care este generată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva unui stat suveran", a afirmat Angel Tîlvăr, la Bruxelles, după reuniunea miniştrilor apărării din ţările NATO de săptămâna trecută.
El a precizat că România a făcut toate aceste lucruri ca urmare a vocaţiei sale de "solidaritate şi de omenie", dar şi a "asumării poziţiei pe care un stat de mărimea şi de importanţa României trebuie să le aibă în acest spaţiu geografic".
"Vom continua să oferim sprijin, aşa cum am făcut-o şi din punct de vedere economic. Mă refer aici la posibilitatea ca peste 12 milioane de tone de cereale să fi trecut prin România, prevenind declanşarea unor elemente care ţin de foamete, de lipsuri, în zone care ar fi putut la rândul lor să producă pusee migraţioniste. Şi o facem cu rigoare, cu responsabilitate şi cu o organizare care merită subliniată", a adăugat Angel Tîlvăr.
Ministrul apărării a precizat că România, pe lângă NATO, exploatează şi "formatul european al cooperării noastre, evocând Misiunea de asistenţă militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM), care oferă cadrul şi posibilitatea ca să ne manifestăm sprijinul european coagulat pentru nevoile Ucrainei pe dimensiunile" formulate de ea.
"România este un participant activ şi la generarea de stabilitate în Balcanii de Vest"
Ministrul român a subliniat că "pentru România ca şi pentru Ucraina este important sistemul de valori de la care ne revendicăm".
"În ultimii 30 de ani România a avut nişte elemente de parcurs care au avut girul populaţiei, cvasimajorităţii cetăţenilor României, mă refer la parcursul european, la parteneriatul strategic cu SUA de acum 25 de ani, la aderarea la UE. Acestea sunt formate care consfinţesc faptul că România îndeplineşte criterii de democraţie, de economie funcţională de piaţă, care să o plaseze într-o zonă de unde se revendică şi în care a revenit după o perioadă complicată din istoria ei. Pe de o parte. Pe de altă parte, încurajăm (aceste ţări) şi nu o facem numai vizavi de Ucraina, de Moldova sau de Georgia", a mai afirmat ministrul, care a reiterat faptul că România este un participant activ şi la generarea de stabilitate în Balcanii de Vest, fiind un contributor principal în Bosnia-Herţegovina în cadrul misiunii ALTHEA, dar şi în format KFOR în Kosovo.
Pentru România este important să-şi arate robusteţea, seriozitatea şi faptul că este un partener de încredere în formatele în care s-a angajat şi din care face parte şi realizează acest lucru bazându-se "pe planificare, pe o înţelegere a situaţiei cu acurateţe şi în linie şi prin consultări cu partenerii noştri, aşa cum presupun aceste formate", a mai spus Tîlvăr.
"Din acest punct de vedere lucrurile sunt previzibil bune, pentru că suntem de partea bună a istoriei şi facem ceea ce facem pentru a apăra un sistem de valori din care România face parte fără niciun fel de dubiu", a dat asigurări ministrul apărării naţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News