Data publicării:

Ministrul Ana Birchall a susţinut accelerarea lucrărilor la Palatul de Justiţie

Autor: Ema Apostu | Categorie: Root
WhatsApp
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a fost prezentă, joi, la Curtea de Apel Ploieşti şi a susţinut că actualele condiţii de lucru sunt improprii şi e nevoie de accelerarea lucrărilor la Palatul de Justiţie, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Ploieşti, remis AGERPRES.

"Curtea de Apel Ploieşti a primit astăzi 3 octombrie 2019 vizita doamnei Ana Birchall, Ministrul Justiţiei, eveniment ce constituie răspunsul solicitărilor repetate al conducerii Curţii de Apel Ploieşti de accelerare a lucrărilor de construcţie a clădirii "Palatul de Justiţie" din Ploieşti, în încercarea de rezolvare a situaţiei îndelungate de lipsă a unui spaţiu adecvat de desfăşurare a activităţii judecătorilor şi a personalului auxiliar din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi Tribunalului Prahova", menţionează comunicatul citat.

Ministrul Justiţiei a vizitat sediul în care îşi desfăşoară activitatea Curtea de Apel Ploieşti, "fiind de acord că actualele condiţii sunt total improprii, chiar greu de imaginat pentru efectuarea unui act de justiţie eficient şi modern, la nivelul standardelor europene".

Birchall a subliniat că îşi oferă sprijinul pentru eficientizarea activităţilor ce ţin de construcţia noului sediu.

"De asemenea, doamna Ministru a vizitat şi noua clădire în care urmează să-şi desfăşoare activitatea Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, obiectiv aflat în derulare şi încă departe de stadiul finalizării, în ciuda faptului că s-a scurs un interval de timp foarte îndelungat de la momentul iniţierii proiectului", se mai precizează în comunicatul Curţii de Apel Ploieşti.

Început în urmă cu 22 ani, Palatul de Justiţie din Ploieşti, este cel de-al doilea obiectiv de investiţie derulat de Ministerul Justiţiei după Palatul de Justiţie din Bucureşti, atât din punctul de vedere al costurilor, cât şi din cel al suprafeţei desfăşurate (19.430 mp, 3750 mp suprafaţă construită). Fondurile alocate clădirii din Ploieşti sunt de 24,4 milioane de lei. Investiţia este finalizată în proporţie de 60%.

"Prin H.G.nr.874/14.11.2013 a fost modificată H.G.nr.273/2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici ai obiectivului de investiţii Palatul de Justiţie Prahova, iar procedurile privind continuarea lucrărilor la obiectivul de investiţii s-au derulat prin intermediul Direcţiei de Implementare a Programelor Finanţate din Împrumuturi Externe din cadrul Ministerului Justiţiei (...). În anul 2016 s-au demarat lucrările de execuţie în baza proiectului tehnic întocmit de S.C. IPCT S.A. Bucureşti, finanţate prin Acordul de Împrumut nr. 4811 - RO încheiat între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ratificat prin Legea nr.205/2006, cu modificările şi completările ulterioare", precizează Curtea de Apel Ploieşti.

Conform sursei citate, contractul de execuţie a fost încheiat în data de 02.12.2015 de Ministerul Justiţiei cu S.C. Rotary Construcţii S.R.L. Bucureşti, termenul de execuţie a lucrărilor fiind de 18 luni de la data începerii acestora, respectiv 15.01.2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel