Ministrul Alexandru Rafila, anunţ despre legea pentru cancer. Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a criticat ordonanţa. Răspuns clar de la MS: Nu stăm la Ministerul Sănătății ca să ne lăudăm
Ministrul Alexandru Rafila a vorbit despre Ordonanța care completează legea de combatere a cancerului. Discuția publică a fost, însă, monopolizată de un senator PNL, Nicoleta Pauliuc, care a adus mai multe critici.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit despre normele care vor sta la baza aplicării Planului naţional de combatere a cancerului. Setul de norme prevede mai multe analize de diagnosticare și tratare a cancerului și un acces mai ușor al pacienților oncologici la serviciile medicale personalizate, inovative și performante.
Normele realizate pentru Planul naţional de combatere a cancerului prevăd realizarea de consultaţii preventive de depistare precoce a cancerului, evaluarea riscului oncologic în funcţie de antecedentele personale, prin testare genetică, dar şi analize gratuite.
"În primul rând, această Ordonanță este parte a unui pachet legislativ care include normele de aplicare ale legii. Despre asta este vorba. Face parte dintr-un pachet legislativ care include normele, norme lucrate de experți în oncologie. Ele au fost elaborate și astăzi am finalizat și punerea lor într-un format care să poată să ducă la publicarea lor sub formă de acte normative, scrie DC MEDICAL.
Nu este vorba despre un pachet legislativ, inclusiv despre norme.
Apropo de accesul pacienților la serviciile de diagnostic și de medicină personalizată, de diagnostic genetic pentru toată lumea și de medicină personalizată.
Sunt 100 milioane de lei care așteaptă la CNAS să finanțeze aceste teste, iar forma actuală a legii nu face posibil acest lucru. Ne dorim ca pacienții să beneficieze de aceste teste cât mai repede și de acces la medicină personalizată, începând de la sfârșitul acestei luni și dacă s-ar putea și mai repede.
Deci prin aprobarea acestei Ordonanțe și a Hotărârii de Guvern cu programele de sănătate, inclusiv al programului de oncologie, acești bani devin disponibili pentru aceste teste.
La fel, o metodă de radioterapie modernă, este vorba deste stereotaxie, devine accesibilă acestor pacienți", a declarat ministrul Alexandru Rafila, în cadrul dezbaterii privind Ordonanța Guvernului pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului.
"Cancerul nu se tratează cu norme! Cancerul se tratează cu servicii medicale, cu teste diagnostice, cu medicamente"
Deși era o dezbatere publică în care ar fi trebuit să se discute modificările și îmbunătățirile la legea pentru combaterea cancerului, senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a monopolizat cea mai mare parte a discuției, atacând în mod constant Ordonanța.
Declarațiile sale au fost clarificate de reprezentanții Ministerului Sănătății, care i-au răspuns ferm: "cancerul nu se tratează cu norme! Cancerul se tratează cu servicii medicale, cancerul se tratează cu teste diagnostice, cancerul se tratează cu medicamente! Pacienții care sunt azi în această situație trebuie să beneficieze de servicii!".
Mai mult, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a completat că senatorul a spus foarte multe informații inexacte.
"Pacienții oncologici au acces la diagnostic și tratament. Noi încercăm prin această Ordonanță să asigurăm accesul la diagnostic și tratament modern, la medicină personalizată, la radioterapie de cel mai înalt nivel. Dacă dvs. vă opuneți la aceste lucruri, eu am o responsabilitate pentru pacienți. Este vorba despre o dezbatere a unui proiect de Ordonanță, nu este vorba despre propagandă politică sau de promovare personală, doamna senator! Orice om sănătos la cap sprijină un astfel de proiect pentru pacienți.
Una este să sprijinim un proiect pentru pacienții oncologici, și alta este să transformăm chestiunea într-un stindard politic personal", a spus ministrul Alexandru Rafila
"Eu am o responsabilitate față de pacienți și un dialog civilizat este cheia găsirii unor soluții pentru pacienții oncologici și nu cred, ca medic și parlamentar, că aceste ieșiri sunt potrivite și constructive pentru pacienți. Noi avem o responsabilitate și nu stăm la Ministerul Sănătății ca să ne lăudăm, stăm la Ministerul Sănătății ca să deservim pacienții oncologici din România și toate categoriile de pacienți", a mai spus Alexandru Rafila.
Alte schimbări din Ordonanță. Gama de testări și diagnostic, lărgită
"Mai mult, s-a lărgit gama de testări în acest moment, prin actele normative pe care le elaborăm, pentru că ele se rezumau la câteva categorii de pacienți, apropo de medicina personalizată.
În momentul de față, și alte categorii de pacienți pot să beneficieze de acest tip de testare și tratament personalizat.
Nu cred că cineva poate să ne acuze că vrem să includem toți pacienții oncologici care au dreptul la astfel de terapie. Este un lucru pe care mi-l asum și ni-l asumăm", a mai spus ministrul Alexandru Rafila.
"Sper că așa cum ne preocupă pe noi, pacienții oncologici să beneficieze, așa cum au făcut-o și în ultimii ani, că nu am descoperit această boală ieri și niciodată cu o lege. Și sperăm ca pacienții că aibă posibilitatea, cât de mult se poate, la depistare precoce, să aibă diagnostice cât mai rapide și prin posibilități cât mai dezvoltate, să aibă tratament corespunzător și acest lucru se poate face în acest moment din mai multe surse de finanțare. Ideal și optim este să le utilizăm pe toate, cât mai mulți bani din cât mai multe locuri, cu atât mai mult în beneficiul pacientului oncologic, iar CNAS deține deja fonduri care merită să fie utilizate în beneficiul acestor pacienți, cât mai urgent posibil. Așa cum spune legea", au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News