Ministrul Florin Barbu, la Consiliul AgriFish: România propune stabilirea unei cantități medii de pesticide la hectar peste care niciun stat european să nu poată trece
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Fotografie de la Laura Arias/ Pexels
Fotografie de la Laura Arias/ Pexels
Orice instrument de reducere a cantității de pesticide trebuie să fie echitabil și să nu pună în pericol securitatea alimentară, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul Consiliului AgriFish.   

Ministrul Florin Barbu a subliniat că scopul produselor de protecție a plantelor este de a-i ajuta pe fermieri în obținerea unor producții mai bune. Mai mult, oficialul a transmis că 'România propune stabilirea unei cantități medii de pesticide la hectar peste care niciun stat european să nu poată trece'.

'Am transmis în cadrul Consiliului AgriFish că scopul produselor de protecție a plantelor este de a-i ajuta pe fermieri în obținerea unor producții mai bune, iar orice instrument de reducere a cantității de pesticide trebuie să fie echitabil și să nu pună în pericol securitatea alimentară. 

Propunerea de Regulament privind produsele de protecție a plantelor (SUR) trebuie retransmisă Comisiei, având în vedere votul negativ al Parlamentului European, de acum 3 săptămâni.România este unul dintre statele care folosește o cantitate de pesticide la hectar mult sub media europeană (0,7 kg/ha față de 2,6 kg/ha ).

O înjumătățire a acestei cantități, cum cerea Regulamentul respins de PE, ar fi dus la falimentul fermierilor cu consecințe grave asupra securității alimentare.

Propunerea României este de stabilire a unei cantități medii de pesticide la hectar peste care niciun stat european să nu poată trece. Doar așa vom reuși să protejăm munca fermierilor noștri și să menținem producția agricolă la un nivel care să ne asigure securitatea alimentară.', a transmis Florin Barbu.

VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel