Data actualizării:
Data publicării:

Miniștrii de Externe turc și german, schimb de replici tensionat în fața presei. ”De ce nu amintiți asta și Greciei?”

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Facebook (Mevlüt Çavuşoğlu)
Sursă foto: Facebook (Mevlüt Çavuşoğlu)

Miniștrii de externe ai Turciei și Germaniei au avut un schimb de replici plin de tensiuni. 

Ministrul turc de externe Mevlüt Çavuşoğlu a avut vineri la Istanbul un schimb tensionat de replici în faţa presei cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock, care a cerut Turciei să ”respecte” deciziile Consiliului Europei privind drepturile omului, în timp ce ministrul turc a acuzat-o că s-a lăsat influenţată de ”propaganda” Greciei asupra disputelor acesteia cu Turcia, consemnează agenţiile AFP, Agerpres şi DPA.

Venind la Istanbul după o vizită efectuată în Grecia, Annalena Baerbock le-a cerut gazdelor sale eliberarea opozantului turc Osman Kavala, deşi Ankara a răspuns şi în trecut agresiv unor solicitări similare formulate de politicieni occidentali.

”Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului care-l priveşte pe Osman Kavala trebuie aplicată”, a indicat Annalena Baerbock, care din decembrie anul trecut este prima femeie ministru de externe în Germania, în vârstă de 41 de ani şi membră a partidului Verzilor.

CITEȘTE ȘI - Președintele Turciei va efectua o vizită în Rusia

Baerbock a atins un punct sensibil: a vorbit despre insulele din Marea Egee pe care Turcia și Grecia de ceartă

Declaraţia ei a provocat o replică puternică din partea lui Cavusoglu la conferinţa de presă comună cu acesta. ”De ce Germania încurajează toate ţările să excludă Turcia din Consiliul Europei?”, a întrebat-o ministrul turc, el enumerând apoi numele unor ţări europene care, conform Ankarei, nu respectă nici ele deciziile instanţei europene menţionate de Baerbock, printre acestea Cavusoglu menţionând ”Grecia, Franţa, Norvegia, Germania”.

”De ce nu amintiţi asta şi Greciei, ci doar Turciei? De ce îl menţionaţi pe Kavala? Pentru că v-aţi folosit de el?”, a continuat ministrul turc de externe.

Acest opozant încarcerat în Turcia şi condamnat la închisoare pe viaţă este acuzat din 2013 de regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan că încearcă să destabilizeze Turcia, după ce a susţinut manifestaţiile antiguvernamentale cunoscute sub numele de Mişcarea Gezi. De asemenea, el este acuzat că a încercat să "răstoarne guvernul" în timpul tentativei de lovitură de stat din 2016.

Şefa diplomaţiei germane îşi iritase deja gazdele turce după ce mai devreme vineri a declarat la Atena că Turcia trebuie să respecte suveranitatea Greciei asupra insulelor din Marea Egee.

CITEȘTE ȘI - Turcia spune că Suedia nu i-a extrădat încă pe suspecţii pe care îi caută, după acordul privind NATO

Turcia a invocat propaganda Greciei și a Ciprului

În replică, ministrul turc i-a spus în faţa presei că ”statele terţe, inclusiv Germania, nu trebuie să se implice în provocări şi propagandă, mai ales acelea ale părţii greceşti şi ale Ciprului”.

Germania a practicat în trecut o ”mediere onestă” şi a manifestat o atitudine echilibrată, dar recent a devenit mai părtinitoare, a remarcat Mevlut Cavusoglu.

Şefa diplomaţiei germane a avertizat de asemenea Ankara împotriva unui ”atac preventiv” al Turciei în nordul Siriei, recunoscând totuşi că ”Turcia se confruntă de mai mulţi ani cu atacurile teroriste ale PKK”, Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel